Acasă Sănătate A 14-a ediție a Congresului Romtransplant aduce la Cluj experți internaționali și...

A 14-a ediție a Congresului Romtransplant aduce la Cluj experți internaționali și premiere pentru medicina românească

0



Specialişti de pe trei continente participă la cea de-a 14-a ediţie a Congresului Romtransplant, organizat în perioada 14-17 octombrie, la Cluj-Napoca, eveniment care include, în premieră în România, un curs de formare dedicat transplantului de ţesuturi şi un cros pentru promovarea donării şi transplantului, informează Agenţia Naţională de Transplant (ANT).

Potrivit ANT, cursul precongres se desfăşoară în 14-15 octombrie şi reprezintă al doilea program de formare în managementul achiziţiei de transplanturi organizat în România, fiind primul dedicat ţesuturilor. La activităţi participă experţi din Spania iar programul cuprinde etapele procesului de donare şi prelevare, de la identificarea şi evaluarea donatorului până la obţinerea consimţământului familiei, recoltarea, procesarea şi conservarea grefelor.

Cursul include prezentări, discuţii pe cazuri clinice şi sesiuni practice, având ca obiectiv consolidarea competenţelor profesioniştilor implicaţi în activitatea de donare şi transplant.

Congresul va include sesiuni ştiinţifice dedicate dezvoltării transplantului de ţesuturi şi utilizării acestora în practica chirurgicală. Temele abordate vizează transplantul de ţesuturi musculoscheletale, precum osul şi tendonul, utilizarea ţesuturilor în chirurgia valvulară şi vasculară, transplantul de cornee prin tehnici penetrante şi lamelare, utilizarea membranei amniotice şi nevoile pacienţilor cu arsuri severe.

Experţii internaţionali vor prezenta modele de bună practică şi experienţa acumulată în ţările lor, alături de specialiştii români urmând să analizeze oportunităţile şi măsurile necesare pentru extinderea programelor de transplant.

O altă componentă a evenimentului este un cros de conştientizare programat sâmbătă, 17 octombrie, la care vor participa directorul executiv al ANT, dr. Guenadiy Vatachki, medici implicaţi în activitatea de transplant şi pacienţi.

„Participarea noastră transmite un mesaj de solidaritate şi subliniază importanţa colaborării dintre profesioniştii din domeniul medical şi oamenii ale căror vieţi sunt influenţate direct de transplant. Crosul este o iniţiativă publică de conştientizare, aducând în atenţia publicului importanţa donării şi nevoia de implicare a comunităţii”, a declarat directorul executiv al ANT, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .