Acasă Politică Ilie Bolojan arată cu degetul spre Nicușor Dan și PSD: Cine răspunde...

Ilie Bolojan arată cu degetul spre Nicușor Dan și PSD: Cine răspunde pentru noul guvern / Avertisment pentru contestatarii din PNL

0



Premierul interimar și președintele PNL, Ilie Bolojan, a lansat vineri seara, într-un interviu acordat Digi24, un nou atac dur la adresa PSD, pe care îl consideră principalul pericol pentru stabilitatea viitorului Guvern Luca Niculescu. Bolojan a afirmat că formula guvernamentală care urmează să fie supusă votului Parlamentului este rezultatul deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și de social-democrați, fără să confirme însă existența unui pact între aceștia. Liderul liberal a dezvăluit că negocierile pentru un acord temporar de învestire sunt practic încheiate, a anunțat că PNL își va retrage oamenii din funcțiile politice și a deschis perspectiva unei alianțe electorale cu USR în 2028. Totodată, el a transmis un avertisment contestatarilor din propriul partid.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care PNL urmează să decidă sâmbătă dacă acordă votul de învestitură Guvernului Niculescu, în condițiile în care noul executiv va fi dominat de miniștri propuși de PSD, partidul pe care Bolojan îl acuză că a provocat căderea propriului guvern.

Bolojan: Cel mai periculos adversar al Guvernului Niculescu este chiar PSD

Întrebat dacă Guvernul Niculescu ar putea să rămână în funcție până la alegerile din 2028 sau dacă există riscul unei noi crize politice, Ilie Bolojan a afirmat că situația parlamentară complicată va continua să afecteze stabilitatea executivului.

El a identificat însă un pericol major chiar în interiorul viitoarei guvernări: Partidul Social Democrat.

„Mi-e greu să spun care va fi evoluția acestui guvern, dacă va fi instalat marți, săptămâna viitoare, dar sunt două constante. Situația parlamentară nu se va schimba de pe o zi pe alta, deci avem un Parlament pulverizat, ca rezultat al alegerilor din 2024, într-o situație complicată. Nu e ușor să faci majorități, să ai direcții stabile.

Asta este o realitate. A doua realitate este că cel mai periculos adversar pentru guvernul respectiv este tot PSD-ul. Pentru că, în condițiile în care și-au dat propriile guverne jos anii trecuți, au generat criza inclusiv în guvernul pe care l-am condus, pentru că am respectat programul de guvernare, pentru că am încercat să fac ceea ce trebuie pentru România, principalul pericol și pentru Guvernul Luca Niculescu este Partidul Social Democrat”, a declarat Bolojan.

Premierul interimar a invocat precedentele în care social-democrații au contribuit la demiterea propriilor premieri, precum și ruptura coaliției care a dus la înlăturarea Guvernului Bolojan.

„Au dat jos propriul guvern și au mai dat propriile guverne jos, cu miniștri, cu premieri PSD. Au făcut asta. Ăsta este motivul pentru care o masă mare de liberali au hotărât că nu vor mai fi, în actualul context politic, într-o coaliție cu PSD, pentru că nici dumneavoastră nu v-ați asocia cu cineva dacă ați fi avut o experiență de tipul celei pe care am avut-o noi, cu un fost partener care nu-și respectă înțelegerile, care creează crize și care te duce într-o situație imposibilă”, a susținut liderul liberal.

Bolojan arată spre Nicușor Dan și PSD: Guvernul este rezultatul deciziilor lor

Premierul interimar a avut un mesaj și pentru președintele Nicușor Dan, în contextul informațiilor și speculațiilor privind o posibilă înțelegere politică între șeful statului și social-democrați.

Întrebat direct dacă există un pact între președinte și PSD, Bolojan a evitat să confirme o asemenea înțelegere, dar a atribuit celor două părți responsabilitatea pentru configurația viitorului guvern.

„Guvernul care va fi supus votului săptămâna viitoare, dacă va fi învestit, așa cum ați spus, este un rezultat al deciziilor luate de președintele României și de Partidul Social Democrat. Nu mă apuc să fac alte comentarii legate de înțelegeri de un fel sau altul”, a declarat Ilie Bolojan.

El a sugerat și că unele dintre desemnările făcute în timpul crizei politice au avantajat PSD, nu PNL.

Întrebat ce mesaj i-ar transmite președintelui Nicușor Dan la încheierea propriului mandat de premier, Bolojan a preferat să vorbească despre responsabilitatea șefului statului în raport cu alegătorii.

„Președintele României, având legitimitatea milioanelor de voturi pe care le are în spate, are o răspundere pentru ceea ce se întâmplă în această țară, în mod inevitabil, cu bune și cu rele”, a afirmat liderul PNL.

Bolojan a confirmat și întâlnirea de miercuri seară, de la Bruxelles, cu Nicușor Dan, precizând că discuțiile au vizat în principal viitorul buget al Uniunii Europene și problemele aflate pe agenda celor două instituții.

El a negat că președintele ar fi încercat să-l convingă să susțină învestirea Guvernului Niculescu.

„Nu a fost o discuție legată de votul vizavi de guvern”, a precizat premierul interimar.

Întrebat, în partea finală a interviului, dacă Nicușor Dan i-a fost mai degrabă aliat sau adversar, Bolojan a evitat din nou o caracterizare tranșantă.

„Am avut o colaborare instituțională normală cu președintele României. Când ocupi funcția de premier, ai o răspundere mare și trebuie să colaborezi cu toate instituțiile, inclusiv cu președintele României, în așa fel încât să obții maximum posibil în condițiile date pentru țară”, a explicat el.

Bolojan a adăugat că succesul reformelor depinde de colaborarea dintre diferitele centre de putere, de existența unor majorități stabile și de timpul necesar punerii în aplicare a deciziilor.

Acordul cu Luca Niculescu, aproape finalizat. PNL vrea să susțină instalarea guvernului doar temporar

Ilie Bolojan a dezvăluit că discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu privind un acord pentru învestirea noului cabinet sunt practic încheiate.

Potrivit liderului PNL, înțelegerea nu presupune participarea liberalilor la guvernare și nici un acord de coaliție cu PSD, ci doar facilitarea instalării unui executiv cu puteri depline.

„Discuțiile cu domnul Luca Niculescu au fost practic încheiate, avem o formă a acestui posibil acord. El se referă la câteva aspecte pe care vi le-am precizat anterior: respectarea țintei de deficit, angajarea de cheltuieli suplimentare exclusiv pe bază de venituri certe, pentru că altfel ne întoarcem de unde am plecat și toate eforturile pe care le-au făcut românii în această perioadă înseamnă că s-au făcut degeaba, respectarea angajamentelor noastre, păstrarea direcției legate de investiții și de o funcționare normală a statului”, a explicat Bolojan.

Acordul ar urma să aibă o durată limitată, legată de adoptarea bugetului de stat pentru anul 2027.

„În același timp, se precizează cât se poate de clar că PNL este un partid care intră în opoziție, că este un vot care nu e un acord politic, e doar un acord de instalare, și că, cel puțin o perioadă de timp, până la aprobarea bugetului, pentru că avem nevoie de un buget pentru 2027, pentru a fi salvat acest an din punct de vedere bugetar și a nu ne complica situația economică a României. Și asta înseamnă ianuarie, februarie anul viitor, deci el are și o durată limitată de timp”, a declarat liderul liberal.

Bolojan a subliniat că PNL își rezervă dreptul să critice și să sancționeze parlamentar viitorul guvern, inclusiv prin susținerea unei moțiuni de cenzură dacă evoluțiile politice o vor impune.

Decizia privind votul de învestitură urmează să fie luată sâmbătă de Biroul Politic Național al PNL.

Tensiuni în PNL: Bolojan recunoaște că mulți liberali nu vor să voteze Guvernul Niculescu

Premierul interimar a recunoscut că există o opoziție importantă în interiorul PNL față de susținerea unui guvern dominat de PSD.

„Sunt mulți colegi care, într-adevăr, au rezerve pertinente vizavi de acordarea măcar a unui vot de învestire. Vom discuta mâine acest lucru și vom vedea care va fi decizia Partidului Național Liberal”, a declarat Bolojan.

El a admis că, dintr-o perspectivă strict politică, refuzul de a vota cabinetul ar fi o decizie firească pentru un partid care intră în opoziție.

„În condiții normale, cea mai corectă decizie din punct de vedere politic este să nu votezi. Nu suntem în niște condiții normale. Suntem într-o situație complicată pentru România. Această criză politică nu mai poate fi prelungită, oricum a fost prelungită foarte mult și nu din vina noastră, ca să ne înțelegem foarte bine”, a afirmat președintele PNL.

Potrivit acestuia, votul pentru instalarea Guvernului Niculescu ar reprezenta o decizie de responsabilitate, nu un gest de susținere a PSD.

„Nu votăm pentru a pune pe cineva în guvernare, nu dăm un vot pentru cineva, ci pur și simplu dăm un vot pentru această țară, ca să nu avem alte complicații care înseamnă costuri importante pentru cetățenii țării noastre”, a spus Bolojan.

În partid există deja contestatari ai acestei strategii. Deputatul Dragoș Ciobotaru, liderul PNL Vrancea, a anunțat public că nu va vota Guvernul Niculescu, argumentând că PSD trebuie să își asume responsabilitatea pentru constituirea noii majorități, după ce a contribuit la înlăturarea Guvernului Bolojan.

Mesaj pentru tabăra anti-Bolojan: Cine nu acceptă direcția majorității poate pleca

Întrebat ce se va întâmpla cu tabăra anti-Bolojan din PNL, liderul partidului a transmis că membrii care nu sunt de acord cu direcția stabilită trebuie fie să respecte decizia majorității, fie să își continue activitatea politică în altă parte.

Bolojan a invocat propria experiență de peste trei decenii în PNL, perioadă în care spune că a fost nevoit să accepte inclusiv decizii cu care nu a fost de acord.

„Partidul Național Liberal are oameni care propun o direcție sau alta. Sunt două posibilități principiale pentru oricine care este într-un partid: să respecte o decizie a majorității, chiar dacă nu este de acord cu ea. Și eu am fost de multe ori în astfel de situații, când PNL, de-a lungul celor peste 30 de ani de când sunt membru, a luat decizii cu care nu am fost de acord”, a declarat el.

Liderul liberal a adăugat că, atunci când deciziile partidului devin incompatibile cu valorile personale, soluția este plecarea din formațiune.

„Aici e o problemă, pur și simplu, de o anumită coerență, de respect față de colegi și de respectarea unei direcții pe care o majoritate o stabilește”, a susținut Bolojan.

PNL își retrage oamenii din funcțiile politice: „Nu poți fi și în opoziție, și cu oameni pe funcții”

Ilie Bolojan a anunțat și că PNL nu a negociat cu premierul desemnat păstrarea unor funcții în administrația centrală, inclusiv la nivel de secretari de stat.

El a afirmat că reprezentanții partidului vor trebui să renunțe la pozițiile politice care decurg din participarea la guvernare.

„Nu au fost astfel de negocieri. Toate discuțiile pe care le-am avut în această perioadă s-au referit exclusiv la un posibil vot de învestitură, la faptul că PNL va trece în opoziție și, în momentul în care ai trecut în opoziție, în mod evident nu mai poți deține pozițiile politice care derivă din calitatea de partid de guvernământ”, a explicat Bolojan.

Premierul interimar a insistat că obiectivul liberalilor nu este păstrarea funcțiilor în administrație.

„Nu poți fi și în opoziție, și cu oameni care sunt pe funcții. Și scopul nostru, v-am spus, nu este să fim pe niște funcții. Dacă ăsta era obiectivul, am fi găsit din nou o formulă să ne reîntoarcem într-o guvernare cu PSD”, a declarat el.

Bolojan a criticat și experiența guvernării comune PNL–PSD din perioada 2023–2024, susținând că participarea la executiv doar pentru ocuparea unor funcții compromite credibilitatea unui partid.

„Din ce am văzut în această perioadă, am văzut că nu poți să faci ceea ce trebuie pentru România într-o astfel de coaliție. Și atunci, doar să ocupi niște funcții, cum s-a întâmplat în perioada 2023–2024, și să nu poți să faci ceea ce trebuie, nu faci decât să te compromiți. Și nu faci decât să generezi un nou val de vot antisistem”, a afirmat liderul PNL.

Bolojan vrea ca PNL să arate că nu este PSD. Alianța cu USR pentru 2028, o variantă luată în calcul

În perspectiva următorilor doi ani, Ilie Bolojan a anunțat că PNL intenționează să își reconstruiască profilul politic din opoziție și să participe la formarea unui pol de modernizare.

„Vom veni cu propuneri corecte pentru dezvoltarea României, iar atunci când se va sări peste cal, când se vor risipi banii publici, vom taxa aceste lucruri. Deci vom face o opoziție corectă și cinstită.

Și cred că este o perioadă în care e foarte important ca PNL să arate că nu este PSD, în care să ne reconectăm cu oamenii, în care să-i ascultăm pe oameni și să construim un pol de modernizare, în așa fel încât oamenii care lucrează în țara asta, oamenii care cred că se poate face ceva în viață prin muncă cinstită, prin normalitate, că direcția României este cea europeană, să aibă cu cine să voteze în 2028”, a declarat Bolojan.

El a explicat că relația de colaborare parlamentară cu USR va continua, deși cele două partide au poziții diferite în privința învestirii Guvernului Niculescu.

USR a decis vineri, în unanimitate, să voteze împotriva noului cabinet, pe care îl consideră un guvern dominat de PSD. Liderul formațiunii, Dominic Fritz, a anunțat că partidul va continua să lucreze la construirea unei alianțe politice reformiste.

Bolojan a precizat că liberalii și reprezentanții USR au discutat despre aceste diferențe și că înțeleg motivele poziționărilor distincte.

„Am stabilit un mecanism de colaborare parlamentară cu USR, în așa fel încât, adunând parlamentarii celor două partide, să ai o forță de negociere mult mai mare. […] Deci acest lucru va continua, dar am discutat aceste aspecte cu colegii noștri de la USR. Știm fiecare care sunt poziționările, știm responsabilitatea pe care o are PNL, prin persoana premierului, care este suplimentară pentru România, legat de situația în care suntem, și înțelegem rațiunile pentru care fiecare face aceste decizii”, a explicat liderul liberal.

Întrebat explicit dacă ia în calcul o alianță electorală PNL-USR pentru alegerile din 2028, Bolojan a răspuns afirmativ în privința posibilității analizării unei asemenea formule.

„Cu siguranță, o astfel de idee merită analizată cât se poate de serios și, din punctul meu de vedere, este fezabilă dacă toate datele arată că aceasta este o opțiune serioasă”, a spus el.

Președintele PNL a avertizat că fragmentarea forțelor politice care susțin modernizarea statului poate reduce capacitatea acestora de a propune o alternativă credibilă.

„Nu mai putem merge pe fragmentări, nu mai putem merge pe pulverizări. Avem niște realități politice pe care nu le putem nega, avem un vot antisistem puternic și, fără o alternativă serioasă la ceea ce se întâmplă, n-am făcut nimic”, a concluzionat Ilie Bolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .