Consumul de alimente seara târziu poate creşte riscul de afecţiuni hepatice, potrivit unui studiu amplu realizat de Universitatea de Ştiinţe ale Sănătăţii din Oregon, SUA, publicat în revista „Clinical Gastroenterology and Hepatology”, relatează ScienceDaily.
Cercetări anterioare au asociat mesele târzii cu obezitatea şi problemele cardiovasculare, însă echipa de cercetători a dorit să afle dacă acest obicei poate fi legat şi de bolile hepatice, potrivit Radio Rador România.
„Mai multe studii au sugerat această posibilitate, dar aceasta este una dintre primele analize pe termen lung care indică în mod explicit o legătură cu steatoza hepatică, adică acumularea de grăsime în ficat”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Robert M. Wilechansky, hepatolog specializat în transplant hepatic.
Cercetătorii au analizat date provenite din trei studii naţionale de amploare, care au inclus aproape 200.000 de participanţi. Aceştia au furnizat informaţii despre obiceiurile alimentare, rutina zilnică şi alţi factori legaţi de stilul de viaţă.
Participanţii au fost împărţiţi în grupuri în funcţie de orele la care mâncau de obicei, iar aceste informaţii au fost comparate cu datele privind prezența ficatului gras şi a cirozei.
Rezultatele au evidenţiat o asociere constantă: persoanele care au declarat că mănâncă seara târziu au un risc cu 20-30% mai mare de a dezvolta boli hepatice, comparativ cu celelalte persoane.
Descoperirea ridică întrebări cu privire la modul în care ora meselor poate influenţa sănătatea ficatului pe termen lung.
O posibilă explicaţie este legată de ritmul circadian, reprezentat de procesele biologice interne care reglează somnul, metabolismul şi alte funcţii ale organismului în cadrul unui ciclu de aproximativ 24 de ore.
Studiul este observaţional, ceea ce înseamnă că cercetătorii au identificat o asociere între obiceiurile alimentare şi indicatorii de sănătate, fără să verifice direct dacă schimbarea orei meselor poate preveni bolile hepatice.
În plus, cercetarea se bazează pe informaţiile furnizate de participanţi, inclusiv descrieri generale ale orelor la care obişnuiau să mănânce. Aceste limitări arată că asocierea observată ar putea fi influenţată şi de alţi factori.
Oamenii de ştiinţă subliniază că sunt necesare cercetări mai bine controlate pentru a stabili dacă mesele luate mai devreme contribuie într-adevăr la îmbunătăţirea sănătăţii ficatului.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .