Dr. Cristina Safta, medic dermatolog în Clinicile Cronos Med, a explicat că toamna ar trebui să revizuim aluniţele de pe corp, după expunerea la soare pe perioada verii. Dacă apar modificări, ar trebui să ne prezentăm la dermatolog, atrage atenţia medicul, potrivit news.ro.
”Pe lângă să numărăm bobocii toamna, ar trebui şi să număram şi aluniţele după expunerea la soare şi să fim atenţi dacă s-au modificat într-un fel sau altul, dacă sunt simptomatice, ne mănâncă, ne ustură şi să ne prezentăm la dermatolog, să facem o dermatoscopie”, a declarat Cristina Safta, joi seară, la Medika TV.
Medicul dermatolog a precizat că analiza acestor aluniţe este recomandată în fiecare an, iar toamna este sezonul propice.
”Acum, trecând peste procedurile pe care le facem mai frecvent, o dată cu venirea vremii reci, sunt cele care se focusează pe hidratarea pielii, pe refacerea ei după expunerea solară, produse care au la bază în general acid hialuronic”, a mai declarat Cristina Safta.
Medicul a precizat că acidul hialuronic ajută la hidratare, în timp ce, în cazul procedurilor, rezultatul este mai intens.
”Şi la nivelul cremelor acidul hialuronic ne ajută să hidrateze, aşa se întâmplă şi în cazul procedurilor, doar că rezultatul va fi mult mai intens dacă vom face sub formă de tratament medicalizat”, a precizat Cristina Safta.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .