Acasă Economie Luca Niculescu ia digitalizarea și AI direct în subordine. ADR devine centrul...

Luca Niculescu ia digitalizarea și AI direct în subordine. ADR devine centrul unic de decizie pentru proiectele statului

0



Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) trece în aparatul de lucru al Guvernului, direct în subordinea prim-ministrului, ca centru unic de decizie pentru proiectele digitale ale administraţiei centrale, cu competenţe extinse la inteligenţa artificială, conform Programului de guvernare 2026 – 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat Luca Niculescu.

„Coordonarea politică a transformării digitale şi a inteligenţei artificiale revine prim-ministrului. Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) trece în aparatul de lucru al Guvernului, direct în subordinea prim-ministrului, ca centru unic de decizie pentru proiectele digitale ale administraţiei centrale, cu competenţe extinse la inteligenţa artificială; ADR urmăreşte proiectele strategice şi propune direcţia naţională în inteligenţa artificială, inclusiv viziunea unui ‘stat agentic’; apărarea şi zonele sensibile din ordinea publică păstrează soluţii dedicate, pe standarde comune. Preşedintele ADR devine GCIO, selectat competitiv, cu mandat multianual şi obiective publice, iar pentru un număr limitat de posturi tehnice legea prevede o remunerare competitivă. Centrul unic emite aviz de conformitate obligatoriu pentru orice proiect digital al administraţiei centrale, indiferent de sursa de finanţare, şi publică portofoliul acestor proiecte; în ministere, rolul de CIO revine unui secretar de stat, director sau secretarului general”, prevede documentul, conform AGERPRES.

Comitetul pentru e-Guvernare şi Reducerea Birocraţiei (CERB), prezidat de premier şi coordonat operaţional de preşedintele ADR, se întruneşte lunar, ia decizii obligatorii pentru toate ministerele şi le publică în 48 de ore.

„Asigurăm implementarea la timp a legislaţiei UE în domeniu, de exemplu a Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) şi a portofelului digital european pentru întreprinderi. Fiecare minister şi agenţie primeşte anual, prin audit independent, un scor public de digitalizare, pe baza căruia introducem etapizat bugetarea pe performanţă digitală, în condiţiile legii bugetului de stat”, se arată în program.

Totodată, va fi instituit un mecanism multianual de finanţare a proiectelor strategice de digitalizare, pentru a evita un gol de finanţare după încheierea PNRR şi a continua obiectivele Deceniului Digital 2030.

„Pregătim un portofoliu naţional de proiecte digitale pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, susţinem digitalizarea ca prioritate în viitorul Plan Naţional şi Regional de Parteneriat şi accesarea competitivă a Fondului European pentru Competitivitate”, dă asigurări noul Executiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .