Angajaţi ai Muzeului Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, îmbrăcaţi în haine de epocă, au prezentat joi seara, pe esplanada Catedralei Încoronării, un mic spectacol de reconstituire istorică, la împlinirea a 104 ani de la încoronarea la Alba Iulia a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria ca suverani ai României Mari, conform Agerpres.
Reenactorii au dat „viaţă” Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, dar şi altor personalităţi prezente atunci la Alba Iulia, precum Mihail Pherekyde, preşedintele Adunării Deputaţilor, cel care a înmânat regelui coroana de oţel, Mihail Orleanu, preşedintele Senatului, sau ofiţerii români care au purtat hlamidele regale.
Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari în data de 15 octombrie 1922, ceremonie la care au asistat peste 30.000 de persoane, reprezintă unul din evenimentele de referinţă petrecute la Alba Iulia.
Din păcate, la momentul de reenactment de joi au asistat doar câţiva localnici.
Anterior, în Sala Dietei din Palatul Principilor Transilvaniei a avut loc vernisajul expoziţiei temporare „Memoria regalităţii. Imagini şi mărturii”, care propune publicului o incursiune în memoria regalităţii româneşti, prin intermediul unor mărturii documentare şi vizuale care evocă personalităţile şi evenimentele epocii.
Sunt expuse fotografii de epocă, diplome, medalii şi documente purtând semnături şi însemnări olografe ale membrilor Familiei Regale a României, piese provenite atât din colecţia Centrului Cultural Palatul Principilor, cât şi din colecţii private.
Vernisajul a fost completat de un moment muzical susţinut de elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia.
Expoziţia va putea fi vizitată de vineri la Casa Memorială „Camil Velican” din Alba Iulia.
Tot în amintirea evenimentului din 15 octombrie 1922, la Sala Unirii din Alba Iulia a fost vernisată, joi, expoziţia „Medalii şi machete ale medaliilor încoronării. Proiectul propus de Mihail Kara (1921-1922)”.
Câteva dintre propunerile lui Mihail Kara au ajuns în urmă cu câţiva ani în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii, respectiv medaliile cu portretele familiei regale (medalii separate cu reprezentarea regilor Ferdinand şi Maria şi ale principeselor Elisabeta şi Mărioara), precum şi o insignă, un model simplificat dintr-o machetă mai amplă, cu redarea regilor însoţiţi de regalii, toate turnate în bronz.
Prima Comisie pentru organizarea ceremoniilor de încoronare a avut în vedere o colaborare cu Mihail Kara, artist ceh stabilit la Oradea.
„El a propus în 1921 baterea unor medalii cu portretele suveranilor şi principilor României, fiecare fiind reprezentat separat, în piese distincte. În ciuda portretelor reuşite, proiectul lui Mihail Kara nu a fost acceptat după modificarea componenţei comisiei încoronării şi amânarea ceremoniilor pentru octombrie 1922. Se dorea ca medalia să fie reprezentativă pentru acel moment istoric unic, or portretele regale separate, aşezate în piese distincte, nu sugerau deloc importanţa evenimentului. Machetele nu au mai fost utilizate, medaliile au rămas în faza de proiect, fără a mai fi distribuite. În 1922 Mihail Kara revine cu macheta unei insigne a încoronării, de această dată cu o reprezentare şi simbolistică adecvată: cei doi regi sunt reprezentaţi împreună, în veşmintele de ceremonie, cu coroane, mantii, Regele Ferdinand purtând sceptrul, Regina Maria crinul, floarea preferată. Modelul câştigător a fost însă altul, cel propus de Constantin Cristescu, acesta s-a multiplicat şi distribuit ca medalie oficială a încoronării”, au explicat reprezentanţii MNU Alba Iulia.
Încoronarea ar fi trebuit să aibă loc cu un an mai devreme, în 28 septembrie 1921, dată care corespundea zilei urcării pe tron a Regelui Ferdinand, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice. De altfel, şi la 15 octombrie 1922, la Încoronare, au absentat liderii unor partide politice din Opoziţie.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .