Acasă Actualitate Pericolul dronelor menține Tulcea sub amenințare: A doua alertă RO-ALERT în mai...

Pericolul dronelor menține Tulcea sub amenințare: A doua alertă RO-ALERT în mai puțin de patru ore, populația trimisă în adăposturi

0



Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit miercuri dimineață două mesaje RO-ALERT, într-un interval de mai puțin de patru ore, pe fondul riscului ca drone implicate în războiul din Ucraina să pătrundă în spațiul aerian românesc. Autoritățile au cerut populației să se adăpostească, în timp ce Ministerul Apărării Naționale (MApN) a mobilizat aeronave militare pentru supravegherea zonei de frontieră.

UPDATE:

„O nouă țintă aeriană care evolua în proximitatea frontierei cu România, a fost detectată în dimineața zilei de miercuri, 14 octombrie, de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din estul și nordul  județului Tulcea, iar la ora 10.19 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, au fost ridicate de la sol.

Ținta a evoluat pentru scurt timp în spațiul aerian național, în zona de est a localității Sulina, deasupra Mării Negre, după care a intrat în spațiul aerian ucrainean, unde a fost doborâtă de apărarea antiaeriană a Ucrainei. Alerta aeriană a încetat la ora 11.22”, transmite MApN.

ȘTIREA INIȚIALA:

A doua alertă RO-ALERT, transmisă la ora 8:20

Un nou mesaj de alertă extremă a fost transmis miercuri, în jurul orei 8:20, locuitorilor din nordul județului Tulcea, după ce o primă avertizare fusese emisă la ora 6:40.

Autoritățile le-au recomandat oamenilor să își păstreze calmul și să se refugieze în adăposturile de protecție civilă.

“În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se specifică în mesajul RO-ALERT.

Ținte aeriene detectate lângă frontiera României. Avioane F-16 și un elicopter, mobilizate

Prima avertizare a fost emisă după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au identificat trei ținte aeriene în apropierea localității ucrainene Vâlkove, situată la mică distanță de satul Periprava, din comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea.

Pentru monitorizarea evoluției situației de la granița cu Ucraina, Forțele Aeriene Române au utilizat două avioane F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT.

Ministerul Apărării a precizat că niciuna dintre țintele urmărite nu a intrat pe teritoriul aerian al României.

“Cele trei ţinte aeriene nu au pătruns în spaţiul aerian naţional. Situaţia este în dinamică şi vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, se specifică în comunicatul MApN.

Numărul alertelor din Tulcea a depășit un prag important

Frecvența avertizărilor transmise populației din Tulcea a crescut considerabil în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

De la începutul anului 2026, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis în județul Tulcea mai multe mesaje RO-ALERT legate de acest conflict decât numărul total al avertizărilor extreme emise în România din același motiv în întreaga perioadă 2023–2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .