Arabia Saudită nu va tolera nicio ameninţare la adresa securităţii sale sau a libertăţii de navigaţie în Marea Roşie şi în strâmtoarea Bab el-Mandeb, a avertizat marţi Consiliul de miniştri de la Riad, prezidat de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, relatează AFP, conform Agerpres.
Consiliul a promis că rebelii houthi din Yemen vor răspunde pentru „crimele şi atacurile repetate” împotriva aeroporturilor şi oraşelor sfinte Mecca şi Medina, precum şi a instalaţiilor energetice saudite, potrivit unui comunicat difuzat de agenţia oficială SPA.
Coaliţia militară condusă de Riad a bombardat marţi un sit petrolier din Yemen, conform unei media afiliate combatanţilor houthi pro-iranieni, care au ameninţat să riposteze, ţintind instalaţii ale gigantului petrolier Aramco şi aeroportul din capitala saudită.
Amploarea atacurilor lansate recent de rebelii houthi asupra monarhiei saudite, soldate cu 13 morţi şi sute de răniţi sâmbătă pe aeroportul din Riad, a atins în ultimele zile un nivel fără precedent de la atentatul islamist din 2015.
„Un atac saudit a vizat situl al-Sabaha” al Yemen Petroleum Company (YPC), la vest de Sanaa, a afirmat canalul Al-Massirah, afiliat houthi.
YPC a afirmat însă că a luat „toate măsurile de precauţie necesare” înainte de lovituri. Instalaţia vizată nu conţine „în prezent stocuri de produse petroliere”, iar ţintirea acesteia nu are niciun impact asupra stocurilor sau aprovizionării”, a declarat compania, citată de AFP.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .