Papa Leon al XIV-lea va fi internat marţi dimineaţă la Spitalul Gemelli din Roma, unde urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unui nodul pulmonar de mici dimensiuni, a anunţat luni biroul de presă de la Vatican, informează agenţiile de presă internaţionale.
Sfântul Scaun nu a precizat dacă suveranul pontif va fi operat în aceeaşi zi sau în ziua următoare, potrivit Agerpres.
Duminică, papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a dezvăluit că acel nodul de mici dimensiuni a fost descoperit la un control medical recent, este ”bine localizat” şi a fost depistat într-un stadiu incipient.
Un nodul pulmonar este o formaţiune sau o leziune de mici dimensiuni la nivelul ţesutului pulmonar, detectată, de obicei, în urma unor investigaţii imagistice toracice.
„Medicii au considerat oportună intervenţia, aşa că, urmând recomandarea lor, am decis să mă operez pentru a-l îndepărta”, a adăugat papa Leon, după rugăciunea „Angelus” rostită duminică în Piaţa Sfântul Petru.
Intervenţia chirurgicală va avea loc la Spitalul Gemelli din Roma, care găzduieşte în mod tradiţional şederile medicale ale papilor încă de pe vremea lui Ioan Paul al II-lea.
Deocamdată nu au fost furnizate alte detalii cu privire la o eventuală modificare a agendei internaţionale a actualului suveran pontif, care urmează să întreprindă un turneu în perioada 6-17 noiembrie în Uruguay, Argentina şi Peru.
În pofida responsabilităţilor sale majore, papa Leon al XIV-lea, al cărui nume real este Robert Francis Prevost, ţine să păstreze un echilibru între funcţia pe care o îndeplineşte şi viaţa sa privată: fiind pasionat de tenis şi de înot, el îşi dedică zilele de marţi (ziua sa liberă săptămânală) la Castel Gandolfo unor activităţi sportive, convorbirilor private şi lecturii.
Născut la Chicago, Leon al XIV-lea a devenit liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lumea întreagă – şi totodată primul papă din istorie născut în Statele Unite – pe 8 mai 2025, în urma decesului papei Francisc, la vârsta de 88 de ani.
Deşi mai puţin exuberant decât predecesorul său, Leon al XIV-lea şi-a pus treptat amprenta asupra stilului în care este condusă Biserica Catolică, afirmându-se pe măsură ce abordează unele dintre cele mai presante probleme globale, de la conflicte sângeroase şi până la inteligenţa artificială.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .