Acasă Sport Cristian Chivu, declarații după victoria lui Inter: 'Egoismul nu face parte din...

Cristian Chivu, declarații după victoria lui Inter: 'Egoismul nu face parte din vocabularul lui'

0



Cristian Chivu a remarcat un tânăr fotbalist după ce echipa sa, Inter, a învins-o pe Parma, scor 3-0. Antrenorul a declarat și că pauza îndelungată, de trei săptămâni, reprezenta o necunoscută, însă a apreciat energia și capacitatea de adaptare demonstrate de jucătorii săi.

Inter a revenit în Serie A după o pauză neobișnuită de trei săptămâni și s-a impus pe San Siro prin golurile marcate de Petar Sučić, Hakan Çalhanoğlu și Marcus Thuram, scrie Sky Sport Italia. Victoria a propulsat formația pregătită de Chivu pe primul loc în clasament, cel puțin până la disputarea meciurilor echipelor AS Roma și Lazio.

La finalul partidei, tehnicianul român a recunoscut că pauza îndelungată reprezenta o necunoscută, însă a apreciat energia și capacitatea de adaptare demonstrate de jucătorii săi.

Cristian Chivu, impresionat de Pio Esposito

Deși nu a înscris în partida cu Parma, Pio Esposito a primit unele dintre cele mai importante aprecieri din partea antrenorului român. Chivu a explicat că principala calitate a tânărului atacant nu este legată exclusiv de tehnică sau de capacitatea de a marca, ci de felul în care contribuie la jocul colectiv.

„Principala lui caracteristică este generozitatea. Egoismul nu face parte din vocabularul lui. Muncește pentru echipă”, a declarat Cristian Chivu, potrivit Sky Sport Italia. Antrenorul a evidențiat în special reacția atacantului în momentele în care Inter pierdea posesia mingii.

„Astăzi m-a impresionat și prin felul în care a făcut presing imediat după pierderea mingii, prin atitudinea de a încerca să o recupereze imediat”, a explicat tehnicianul român, notează Mediafax.

Chivu consideră că Esposito are încă un potențial important de dezvoltare și că atitudinea sa este apreciată de întregul vestiar.

„Are loc de îmbunătățire, se pune la dispoziția grupului, iar grupul îl recunoaște drept un jucător care va oferi un ajutor important, așa cum a făcut și până acum”, a adăugat antrenorul.

Chivu recunoaște că avea emoții înaintea meciului

Tehnicianul român a explicat că principala provocare înaintea confruntării cu Parma a fost lipsa ritmului competițional. Inter nu mai disputase un meci de campionat de trei săptămâni, situație pe care Chivu a descris-o drept neobișnuită.

„Astăzi exista o necunoscută după trei săptămâni de pauză, lucru care nu ni se mai întâmplase. Nu știam cum se vor comporta. Sunt mulțumit de energia pe care am avut-o. Ne-am adaptat imediat adversarului, deși nu aveam foarte multe informații”, a declarat antrenorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .