Fotbaliștii români au apărut de-a lungul timpului de 19 ori în clasamentul Balonului de Aur, 12 jucători primind cel puțin un vot. Cea mai bună performanță îi aparține lui Gheorghe Hagi, în timp ce doar Helmut Duckadam, Dumitru Macri și Miodrag Belodedici au mai avut clasări în Top 10.
Hagi, locul 4
Apogeul fotbalului românesc în ancheta Balonului de Aur a fost atins de Gheorghe Hagi în 1994. „Regele” a ocupat locul 4, la egalitate cu suedezul Tomas Brolin (Parma), ambii cu câte 68 de puncte. Trofeul a fost câștigat de bulgarul Hristo Stoichkov, de la FC Barcelona, cu 210 puncte, urmat de italienii Roberto Baggio (Juventus), cu 136 de puncte, și Paolo Maldini (Milan), cu 109 puncte, notează MEDIAFAX.
Anul 1994 a fost unul dintre cei mai importanți din cariera lui Hagi, în care a evoluat pentru Brescia și FC Barcelona. Mai important, însă, a fost rolul central avut în parcursul spectaculos al României la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, unde „tricolorii” au ajuns până în sferturile de finală. În meciul cu Columbia, Hagi a înscris unul dintre golurile intrate în istoria fotbalului, contribuind la succesul României cu 3-1.
Hagi este și românul cu cele mai multe nominalizări la Balonul de Aur, șase la număr: 1985, 1987, 1988, 1989, 1991 și 1994. Cea mai bună clasare a sa în afară de locul 4 a fost poziția a opta, la ediția din 1989.
Duckadam și Belodedici, în Top 8
În afară de Hagi, doar doi fotbaliști români au mai intrat în Top 8.
Helmut Duckadam a ocupat locul 8 în clasamentul din 1986, cu 10 puncte, după sezonul în care Steaua București a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Portarul român a fost unul dintre eroii finalei de la Sevilla cu FC Barcelona, unde a apărat toate cele patru lovituri de departajare executate de catalani.
Cinci ani mai târziu, Miodrag Belodedici s-a situat tot pe locul 8, cu 15 puncte. Fundașul român venea după câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Roșie Belgrad, în 1991, și a Cupei Intercontinentale în același an.

Dudu Georgescu, în top de trei ori la rând
Un alt nume important din fotbalul românesc este Dudu Georgescu, care a apărut în clasamentul Balonului de Aur trei ani la rând. Atacantul lui Dinamo a fost pe locul 10 în 1975, pe 15 în 1976 și pe locul 9 în 1977.

Georgescu era în acea perioadă unul dintre cei mai prolifici atacanți ai Europei. A câștigat de două ori Gheata de Aur a Europei, în sezoanele 1974-1975 și 1976-1977, și a fost de patru ori golgheter al campionatului României.
Primul român inclus în clasament: Dumitru Macri
Primul fotbalist român care a primit voturi pentru Balonul de Aur a fost Dumitru „Tache” Macri, căpitanul Rapidului. În 1961, el a ocupat locul 35, cu un punct, într-un clasament care îi mai cuprindea pe legende precum Lev Iașin, Alfredo Di Stéfano, Ferenc Puskás și Bobby Charlton.

Macri a evoluat întreaga carieră la Rapid și a purtat banderola echipei giuleștene timp de 14 ani.
Adrian Mutu, ultima prezență
Ultimul român care a primit voturi în clasamentul Balonului de Aur este Adrian Mutu, în 2003. Atacantul lui Chelsea a ocupat locul 22, cu un punct, într-o ediție câștigată de cehul Pavel Nedvěd.
Mutu a fost atunci la egalitate de puncte cu Filippo Inzaghi, Ronaldinho, Jan Koller și Francesco Toldo.

Când se decernează Balonul de aur anul acesta
Balonul de Aur a fost creat de revista franceză France Football în 1956, prima ediție fiind câștigată de englezul Stanley Matthews. Trofeul este acordat anual celui mai bun fotbalist în funcție de performanțele sale, de nivelul individual și de impactul avut asupra echipei, fiind considerat cea mai importantă distincție individuală din fotbal. Din 2024, France Football și UEFA organizează împreună ceremonia Balonului de Aur.
Câștigătorii ediției din 2026 vor fi anunțați într-o gală organizată la Londra, Marea Britanie, pe 26 octombrie.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .