Mâncăm mai mult, dar ne hrănim mai puțin. Aceasta este concluzia îngrijorătoare a unui studiu recent realizat de organizația britanică Deep Science Ventures, care arată că fructele și legumele de pe mesele noastre au pierdut până la jumătate din valoarea lor nutritivă în ultimele șase decenii.
Practic, pentru a-i oferi organismului aceeași cantitate de calciu, fier, magneziu sau potasiu pe care o primeau bunicii noștri în anii 1960 dintr-o singură porție, noi trebuie să mâncăm astăzi cantități duble.
Alimente de bază precum pâinea, cerealele, merele, mazărea și morcovii conțin acum cu 20% până la 50% mai puțini nutrienți esențiali.
Cum am ajuns aici?
Paradoxul își are rădăcinile în așa-numita „Revoluție Verde” din mijlocul secolului trecut. Atunci, politicile agricole s-au concentrat masiv pe cantitate și pe creșterea producției la hectar, ignorând calitatea solului și a recoltelor.
„Timp de 60 de ani, am măsurat securitatea alimentară doar în calorii și am obținut rezultate uimitoare la acest capitol. Însă, în tot acest timp, am golit în tăcere interiorul alimentelor noastre”, explică Will Summers, unul dintre autorii cercetării.
Această scădere a calității nutritive a fost accelerată de degradarea solurilor, utilizarea intensiv-industrială a terenurilor, dar și de creșterea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă, scrie nypost.com.
Analizând baze de date istorice și chiar probe de grâu vechi de peste 160 de ani, cercetătorii au confirmat o scădere constantă a densității de minerale și proteine din culturi.
Efectele neștiute: „Foamea ascunsă”
Scăderea calității hranei a dus la apariția unui fenomen numit de specialiști „foamea ascunsă”, adică o stare în care o persoană consumă suficiente calorii, dar are carență de vitamine și minerale.
Se estimează că acest fenomen afectează viața a peste două miliarde de oameni din întreaga lume. Efectele se simt puternic și în economie. Carențele alimentare aduc cu sine costuri uriașe, iar din cauza scăderii productivității și a cheltuielilor medicale mari, multe țări ajung să piardă până la 3% din PIB-ul lor anual.
Lucrurile s-au complicat și mai mult odată cu invazia alimentelor ultraprocesate. Și așa am ajuns ca obezitatea și lipsa de nutrienți esențiali să meargă mână în mână.
Nu cantitatea, ci calitatea contează
Pentru a stopa această degradare a hranei, autorii studiului susțin că este nevoie de o schimbare radicală de viziune. Securitatea alimentară nu ar mai trebui evaluată doar prin tonele de hrană produse, ci prin valoarea nutritivă reală pe care aceasta o oferă.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .