Acasă Actualitate Reacția oficială a Europei, după ce Trump a semnat marele acord cu...

Reacția oficială a Europei, după ce Trump a semnat marele acord cu Rusia: Europa nu va reduce presiunea!

0



Şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas a reacţionat după acordul petrolier cu Rusia anunţat de preşedintele SUA Donald Trump, declarând că nu este momentul săfie redusă presiunea asupra Rusiei, iar Europa nu o va face. Ea anunţă că luni ar urma să fie aprobată cea mai amplă listă de noi sancţiuni individuale vizând ”maşinăria de război a Rusiei”, informează News.ro.

Kallas: Nu este momentul să reducem presiunea asupra Rusiei, iar Europa nu o va face

”Atacurile ruseşti au ucis peste 80 de civili ucraineni în două zile. În plus, Rusia şi-a intensificat atacurile hibride împotriva Europei, vizând atât state membre ale Uniunii Europene, cât şi aliaţi din NATO. Suspendarea sancţiunilor asupra motorinei ruseşti oferă Moscovei venituri suplimentare pentru finanţarea războiului”, argumentează Kallas într-o postare pe reţeaua X.

”Nu este momentul să reducem presiunea asupra Rusiei, iar Europa nu o va face”, adaugă ea.

Kaja Kallas anunţă că luni, miniştrii de Externe ai Uniunii Europene intenţionează să aprobe cea mai amplă listă de noi sancţiuni individuale împotriva maşinăriei de război a Rusiei de la începutul conflictului.

Trump vrea înlocuirea lui Volodimir Zelenski

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat vineri că Rusia va furniza imediat peste 300.000 de tone de motorină pe pieţele din SUA şi de pe plan mondial, urmând ca alte livrări să aibă loc ulterior. Analiştii din domeniul energetic sunt însă sceptici că această cantitate suplimentară de motorină va reduce semnificativ preţurile, notează Axios.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat acordul drept „nedrept şi neonest”, declarând pentru Axios că acesta echivalează cu un cadou pentru Putin.

Sâmbătă, Trump a cerut Ucrainei să-l înlocuiască pe Zelenski cu un lider dispus să ajungă la un acord cu Rusia.

Congresmenul republican Brian Fitzpatrick a promis sâmbătă că va forţa un vot în Camera Reprezentanţilor pentru a bloca achiziţiile de petrol rusesc, contestând acordul privind motorina încheiat de preşedintele Donald Trump cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Axios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .