Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ”inacceptabile” sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii Penale Internaţionale (CPI), transmite AFP, conform Agerpres.
”Există atât de multe tensiuni şi îngrijorări legate de perenitatea tribunalelor internaţionale, în particular a Curţii Penale Internaţionale de la Haga. Au fost anunţate sancţiuni de către o ţară împotriva judecătorilor, din cauza unor decizii pe care ei le-au luat. Acest lucru este nemaivăzut şi inacceptabil”, a declarat Navi Pillay, care a participat prin videoconferinţă de la Nurnberg (Germania) la un eveniment organizat de Centrul Nobel pentru Pace de la Oslo.
Decizia a fost luată la câteva ore după ce Navi Pillay a primit Premiul
La doar câteva ore după ce Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în special pentru munca sa în cadrul CPI, Departamentul de Stat american a anunţat sancţiuni împotriva CPI, declarându-şi voinţa de a ”apăra suveranitatea SUA şi pe cetăţenii americani de ameninţarea” acestei instanţe.
Anunţul Statelor Unite a venit în urma unei serii de sancţiuni deja impuse din februarie 2025 împotriva a jumătate dintre cei 18 judecători ai CPI şi a altor oficiali, după ce Curtea de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, un aliat apropiat al SUA.
Jurista Navi Pillay a luat Premiul Nobel pentru Pace
Premiul Nobel pentru Pace din 2026 a fost acordat juristei sud-africane Navi Pillay, fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, pentru contribuția sa la promovarea păcii și a dreptului internațional.
Comitetul Nobel a evidențiat activitatea sa îndelungată în domeniul drepturilor omului și al tragerii la răspundere pentru crime de război, crime împotriva umanității și genocid.
Pillay a condus comisia de anchetă a ONU care a concluzionat că Israelul a comis genocid în Gaza, o concluzie contestată de Israel.
Trump a minimalizat meritele laureatei și a descris-o drept o persoană despre care, susține el, puțini oameni au auzit.
El a criticat și faptul că premiul a fost acordat unei persoane pe care a caracterizat-o drept liberală și apropiată de ONU.
Alegerea laureatei a fost anunțată vineri, 9 octombrie, de Comitetul Nobel norvegian.
„Statele Unite ale Americii, reprezentate de mine în calitate de președinte, ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru Pace, dar nu l-au primit. Este o pată de neșters asupra Norvegiei și asupra celor care au luat această decizie rușinoasă și jenantă”, a spus Trump.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .