Acasă Cultură Un nou serial din universul „Bridgerton”, dedicat lui Lady Violet, anunţat de...

Un nou serial din universul „Bridgerton”, dedicat lui Lady Violet, anunţat de Netflix şi Shondaland

0



Netflix şi Shondaland anunţă o nouă miniserie din universul fenomenului „Bridgerton”. La fel ca succesul „Queen Charlotte: A Bridgerton Story”, noul serial va extinde povestea familiei Bridgerton, urmărind relaţia tinerei Violet cu viitorul ei soţ, Edmund.

Rolul văduvei familiei Bridgerton este interpretat în serialul principal de Ruth Gemmell, potrivit news.ro.

Deşi Violet a devenit un personaj îndrăgit în seria principală – făcând tot posibilul să-şi călăuzească cei opt copii către căsătorii din dragoste -, povestea ei de dragoste cu vicontele Edmund Bridgerton şi durerea pe care a simţit-o la moartea acestuia au fost menţionate doar în dialoguri.

Shonda Rhimes va scrie din nou scenariul, va fi producător executiv al serialului. Alături de ea se va afla scenaristul Nicholas Nardini, care a contribuit şi la serialul „Queen Charlotte”.

În timp ce Violet a jucat rolul unei mame devotate în primele trei sezoane din „Bridgerton”, în sezonul patru ea a început în sfârşit să caute ceva mai mult – iar acel „mai mult” a sosit sub forma chipeşului Lord Marcus Anderson, interpretat de Daniel Francis.

Filmările pentru sezonul cinci, în care apar Francesca (Hannah Dodd) şi Michaela (Masali Basuza), sunt în plină desfăşurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .