Premierul desemnat, Luca Niculescu, a ajuns joi la sediul PNL pentru discuţii cu liberalii privind formarea noului Guvern. El a fost întâmpinat la intrare de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, informează AGERPRES.
Joi dimineaţa, preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis că în cadrul întâlnirii va fi analizat modul în care se poate pune capăt crizei politice „declanşate de PSD şi AUR”.
„Avem nevoie, cât mai repede, de un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona urgenţele pentru care actualul Executiv nu are instrumentele legale necesare: să asigure funcţionarea serviciilor publice în ultimele luni ale anului, inclusiv prin rectificarea bugetară; să ia măsurile necesare pentru limitarea cheltuielilor şi pentru încadrarea în ţintele stabilite pentru acest an; să pregătească bugetul pentru anul viitor”, a scris Bolojan, pe Facebook.
Potrivit acestuia, dincolo de aceste urgenţe, indiferent de formula de guvernare din perioada următoare, menţinerea „cumpătării” în cheltuieli şi a echilibrului bugetar reprezintă principala provocare.
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se întâlneşte joi cu reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .