Victor Marcusohn: „Nu poți chema în judecată un algoritm”. Blockchain-ul și contractul viitorului

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi

Contractele viitorului s-ar putea semna, verifica și executa fără intervenție umană. Blockchain-ul, contractele inteligente și Inteligența Artificială promit o lume în care încrederea este înlocuită tot mai des de cod, iar procese care odinioară necesitau intermediari, documente și proceduri complexe sunt automatizate în câteva secunde. Dar cât de departe poate merge această transformare? Poate un algoritm să înlocuiască judecata umană? Și ce se întâmplă atunci când o decizie automatizată produce efecte juridice, economice sau sociale nedorite?

În acest dialog, universitarul și magistratul Victor Marcusohn analizează impactul blockchain-ului și al contractelor inteligente asupra dreptului, explorează modul în care noile tehnologii transformă relațiile juridice și discută provocările pe care Inteligența Artificială le ridică pentru concepte precum încrederea, răspunderea și securitatea juridică.

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Profesor, contractele inteligente permit executarea automată a unor obligații prin intermediul codului.

Reprezintă ele doar o evoluție tehnologică a instrumentelor juridice existente sau ne obligă să regândim concepte fundamentale precum consimțământul, executarea obligațiilor și încrederea contractuală?

Dr. Victor Marcusohn: Deocamdată, aș privi fenomenul cu prudență și fără exagerări. Contractele inteligente reprezintă una dintre cele mai interesante aplicații ale tehnologiei blockchain, însă, în ciuda denumirii lor, ele nu constituie o veritabilǎ formă de Inteligență Artificială. În esență, este vorba despre programe informatice care execută automat anumite obligații atunci când sunt îndeplinite condiții prestabilite.

Sunt înclinat să cred că ne aflăm, cel puțin pentru moment, mai degrabă în fața unei evoluții tehnologice a instrumentelor comerciale existente decât a unei rupturi radicale de tradiția juridică. Contractele inteligente ridică probleme noi privind formarea contractului, exprimarea consimțământului, interpretarea clauzelor sau consecințele unei erori de programare, însă multe dintre acestea pot fi analizate prin instrumentele deja oferite de Codul civil.

Aș adăuga o precizare conceptuală: digitalizarea dreptului nu înseamnă automat apariția unei noi ramuri de drept, iar normele clasice nu se aplică mecanic mediului digital. Relațiile sociale contemporane au o natură hibridă, în același timp fizică și digitală, iar dreptul trebuie să țină seama de ambele dimensiuni.

În acest context, consider că rolul dreptului este să ofere un cadru care să inspire încredere în utilizarea noilor tehnologii. Din acest motiv consider important Regulamentul (UE) 2024/1689, cunoscut drept AI Act, construit pe o abordare bazată pe riscuri: practici interzise, reguli stricte pentru sistemele cu risc ridicat, inclusiv cele utilizate în administrarea justiției, precum și obligații de transparență, de exemplu pentru chatbot-uri. Aplicarea regulilor privind sistemele cu risc ridicat a fost amânată, prin modificările adoptate în 2026, până în decembrie 2027. Dacă acest efort de reglementare va reuși, numai timpul ne va lămuri, însă cred că direcția este una corectă.

Pe termen scurt și mediu, cred că dreptul dispune încă de resurse conceptuale suficiente pentru a integra contractele inteligente și alte aplicații ale blockchain-ului. Rolul legiuitorului este însă acela de a urmări atent evoluția tehnologiei și de a interveni atunci când apar situații pe care legislația existentă nu le mai poate acoperi.

Adrian Leonard Mociulschi: Dacă, așa cum ați sugerat, dreptul dispune încă de resurse conceptuale suficiente pentru a integra contractele inteligente în cadrul juridic existent, se pune totuși întrebarea cum va arăta contractul de mâine.

Credeți că smart contracts ar putea deveni modelul dominant al contractului în economia digitală sau viitorul aparține mai degrabă unor formule hibride, în care tehnologia și interpretarea juridică coexistă?

Dr. Victor Marcusohn: Cred că trebuie să distingem între esența contractului și modalitatea sa de executare. Blockchain-ul și contractele inteligente pot transforma radical executarea obligațiilor, însă elementele fundamentale ale contractului, precum consimțământul, capacitatea, obiectul sau cauza, rămân probleme juridice. Din această perspectivă, nu asistăm la nașterea unei noi teorii a contractului, ci la modernizarea unor mecanisme existente de executare și verificare.

Nu exclud ca, în anumite sectoare ale economiei digitale, contractele inteligente să devină instrumentul dominant. Acest lucru este posibil mai ales acolo unde obligațiile sunt clare, standardizate și pot fi transpuse cu ușurință în cod. În astfel de situații, avantajele sunt evidente: rapiditate, reducerea costurilor de tranzacționare și eliminarea unor intermedieri.

Totuși, trebuie să fim conștienți de limitele tehnologiei. Viața juridică nu se rezumă la operațiuni standardizate. Multe contracte presupun interpretare, adaptare la circumstanțe imprevizibile, aprecierea bunei-credințe sau echilibrarea intereselor părților. Aceste dimensiuni sunt dificil de redus la un set de instrucțiuni informatice.

Din acest motiv, cred mai degrabă într-un model hibrid. Vom vedea probabil contracte în care anumite clauze sunt executate automat prin intermediul codului, în timp ce aspectele care implică interpretare, evaluare sau soluționarea disputelor vor rămâne în sfera dreptului și a intervenției umane. În fond, tehnologia poate automatiza executarea, dar nu poate elimina complet nevoia de interpretare juridică.

Pe termen lung, succesul contractelor inteligente nu va depinde doar de performanța tehnologiei, ci și de încrederea pe care cadrul juridic va reuși să o ofere participanților. În drept, eficiența este importantă, însă ea nu poate substitui securitatea juridică și protecția drepturilor. De aceea, cred că viitorul aparține coexistenței dintre tehnologie și judecata juridică, nu înlocuirii uneia de către cealaltă.

Adrian Leonard Mociulschi: Inteligența Artificială și tehnologiile asociate acesteia par să împingă societatea către o automatizare tot mai extinsă a deciziilor și proceselor.

Există, din perspectiva dreptului, un nucleu al judecății și responsabilității care nu poate fi delegat algoritmilor?

Dr. Victor Marcusohn: Cred că aceasta este, în fond, întrebarea centrală a dezbaterii despre Inteligența Artificială și drept. Tehnologia va prelua tot mai multe activități standardizabile, fie că vorbim despre cercetare juridică, redactare de documente, executarea automată a unor obligații sau chiar anumite funcții organizaționale. În acest sens, Inteligența Artificială va schimba inevitabil modul în care funcționează societatea.

Totuși, nu cred că aceste tehnologii pot elimina nucleul deciziei umane. Dreptul nu înseamnă doar aplicarea automată a unor reguli, ci și judecată, responsabilitate și legitimitate. Un algoritm poate executa instrucțiuni, dar nu poartă răspunderea unei greșeli. La urma urmei, nu poți chema în judecată un algoritm și nu îi poți cere să răspundă pentru consecințele unei decizii.

Acest lucru este cu atât mai evident în justiție. Dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, presupune o instanță independentă și imparțială, iar justițiabilul are dreptul să înțeleagă de ce a câștigat sau a pierdut un proces. Inteligența Artificială poate ajuta la căutare, analiză și sinteză, dar nu poate lua locul celui care judecă și nici nu poate răspunde pentru soluția adoptată.

Tehnologia poate schimba instrumentele. Responsabilitatea juridică rămâne însă umană.

Adrian Leonard Mociulschi: Domnule Profesor, vă mulțumim pentru disponibilitatea de a participa la acest dialog și pentru claritatea cu care ați abordat o temă aflată la intersecția dintre drept și tehnologiile emergente. Sunt convins că reflecțiile dumneavoastră vor oferi cititorilor ȘTIRIPESURSE.RO o perspectivă valoroasă asupra modului în care blockchain-ul, contractele inteligente și Inteligența Artificială încep să transforme lumea juridică.

În loc de concluzii

Poate că, într-o zi, vom avea contracte stocate exclusiv pe blockchain și active digitale reprezentate prin NFT-uri — certificate digitale unice de proprietate și autenticitate înregistrate într-o rețea blockchain. Până atunci însă, așa cum subliniază Victor Marcusohn, tehnologia poate automatiza executarea unor obligații, dar responsabilitatea juridică rămâne, în ultimă instanță, umană. Despre contractele exclusiv digitale ale viitorului, într-un episod viitor.

Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi