Răzvan Marin crede că tricolorii ar fi meritat mai mult în urma prestaţiei din repriza secundă a meciului cu Suedia, pierdut 0-1. Tricolorii au suferit a patra înfrângere consecutivă.
Mijlocaşul lui AEK Atena aşteaptă acţiunea din luna noiembrie, când vom disputa ultimele două meciuri, cu Bosnia şi Polonia.
„E greu, e o nouă seară tristă”
„E greu, e o nouă seară tristă pentru noi şi pentru toţi românii. Cu toate că astăzi am făcut un joc destul de bun, mai ales în a doua repriză. Din păcate nici nu avem noroc, nu ne intră nimic. E greu de spus. Ne vom vedea în noiembrie şi cu siguranţă vom analiza foarte bine tot ce s-a întâmplat.
Bineînţeles că trebuie să ne adaptăm cât mai repede la ce ne cere Mister şi trebuie să o facem cât mai bine, suntem jucători de echipă naţională şi lucrurile astea trebuie să le prindem cât se poate de repede. Repet, am făcut un joc destul de bun, mai ales în a doua repriză, ne-am creat ocazii, am avut posesia. Suedia cred că a avut maxim două ocazii de poartă din care ne-a dat şi golul. E greu de vorbit, sunt foarte dezamăgit de rezultate. Nu avem ce să facem, nu am o explicaţie, trebuie să mergem înainte şi să muncim foarte mult, să aducem, din nou, rezultate pozitive României.
Le mulţumesc fanilor pe această cale, chiar şi astăzi ne-au arătat că sunt alături de noi. Sunt dezamăgit în primul rând pentru suporteri, ei sunt mereu alături de noi, ne susţin, ne oferă căldură, dar nu am putut să îi bucurăm cu rezultate bune.
Cred că de înţeles am înţeles cu toţii ce vrea domnul Hagi
Cred că de înţeles am înţeles cu toţii ce vrea domnul Hagi, ştiţi foarte bine că tot timpul cere un joc ofensiv, un joc de posesie şi apoi un joc de tranziţie negativă în care trebuie să ne apărăm mult mai bine. Cred că pe defensivă am avut problemele cele mai mari în aceste meciuri. Cu toate că şi în Suedia am arătat momente bune, cu Bosnia a fost un meci mai dificil. Cu Polonia am început foarte bine primele 20-25 de minute, în repriza a doua a venit dezastrul. Cum am spus şi astăzi, am făcut un joc mai bun decât Suedia, dar am pierdut.
Bineînţeles că îmi doresc să rămână, sunt sigur că şi dânsul îşi doreşte să continue treaba alături de noi. Nu este uşor. E un drum greu, un drum lung. Trebuie să rămânem împreună, să rămânem uniţi. Apoi vin calificările în primăvară, în martie. Atunci trebuie să fim de două ori mai montaţi, mai concentraţi, ca să ne calificăm la European”, a declarat Răzvan Marin, în exclusivitate pentru Antena Sport.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .