Acasă Cultură Ziua Mondială a Animalelor în Parcul Herăstrău – Activităţi pentru copii şi...

Ziua Mondială a Animalelor în Parcul Herăstrău – Activităţi pentru copii şi adulţi, sfaturi de la specialişti, demonstraţii canine, adopţii şi o provocare

0



Prima ediţie a evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Animalelor va avea loc duminică, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău. Între orele 10:00 şi 16:00, familiile sunt invitate să vină alături de prietenii lor patrupezi pentru o zi în aer liber cu activităţi educative şi distractive, demonstraţii canine, recomandări de la specialişti, adopţii şi fapte bune.

Iniţiativa Purina porneşte de la o realitate care ne apropie: 57% dintre români deţin cel puţin un animal de companie, potrivit unui sondaj INSCOP Research din septembrie 2025.

Evenimentul cuprinde un program cu experienţe pentru toate vârstele: ateliere pentru copii, sfaturi despre sănătatea şi nutriţia animalelor de companie, demonstraţii de dresaj DogTors, activităţi interactive şi un târg de adopţii organizat împreună cu ASPA Bucureşti şi Protecţia Animalelor CJ Ilfov. Participanţii pot intra şi într-o provocare caritabilă prin care mişcarea de zi cu zi se transformă în hrană donată animalelor aflate în nevoie, potrivit news.ro.

Paşii tăi devin hrană pentru animalele din adăposturi

Începând chiar din ziua evenimentului, Purina, alături de Radu Restivan şi Alergado, lansează o provocare simplă: ieşi la plimbare, înregistrează-ţi paşii în aplicaţia Alergado şi contribuie la o faptă bună. Toţi paşii strânşi între 4 şi 11 octombrie vor fi transformaţi de Purina în donaţii de hrană pentru adăposturi şi asociaţii partenere. Provocarea este deschisă tuturor, cu sau fără animal de companie.

Iniţiativa pune în valoare una dintre cele mai simple forme de mişcare: mersul pe jos. 78% dintre români merg pe jos cel puţin 10 minute în patru până la şapte zile pe săptămână, potrivit celui mai recent Eurobarometru, publicat în septembrie 2026. Iar câinii pot fi cei mai buni parteneri de mişcare: proprietarii de câini au de patru ori mai multe şanse să atingă recomandarea de 150 de minute de activitate fizică pe săptămână, arată un studiu publicat în 2019 în revista Scientific Reports.

O zi pentru toată familia şi pentru prietenii patrupezi

Evenimentul organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor este gândit ca o experienţă pentru întreaga familie. În zona Kids & Pet School, copiii vor descoperi, prin ateliere distractive şi educative, cum să îngrijească animalele, cum să le respecte şi cum să interacţioneze blând şi responsabil cu ele.

Adulţii pot discuta direct cu specialişti în zona Vet Consultation şi pot primi recomandări despre sănătatea, nutriţia şi starea de bine a animalelor de companie. Demonstraţiile de dresaj DogTors, activităţile interactive şi surprizele pregătite pe parcursul zilei completează programul.

O a doua şansă pentru animalele din adăposturi

Pentru cei care se gândesc să îşi mărească familia, zona de adopţii organizată împreună cu Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti oferă ocazia de a cunoaşte câinii din adăposturi care îşi caută un cămin. Vizitatorii pot afla direct de la echipa ASPA ce presupune procesul de adopţie şi cum se pot pregăti pentru acest pas important.

În Capitală, adopţiile sunt în creştere: potrivit datelor ASPA, în 2025 peste 2.040 de câini din adăposturile instituţiei au fost adoptaţi, cu aproape 40% mai mulţi decât în 2024. Cu toate acestea, peste 2.000 de câini îşi caută în continuare o familie. Mai multe detalii, pe aspa.ro.

Ioana Mocanu, Marketing Purina Adriatic, Bulgaria, România, a declarat: „Ziua Mondială a Animalelor este o invitaţie de a celebra legătura specială dintre oameni şi animalele lor de companie, dar şi responsabilitatea pe care o avem faţă de ele. Ne dorim ca familiile să petreacă o zi frumoasă împreună, să descopere informaţii utile şi să contribuie la o faptă bună. Între 4 şi 11 octombrie, fiecare plimbare înregistrată în aplicaţia Alergado poate ajuta: Purina va transforma paşii participanţilor în hrană pentru animalele mai puţin norocoase. Îi aşteptăm pe toţi iubitorii de animale în Parcul Herăstrău şi îi invităm să se alăture provocării, oriunde s-ar afla”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .