Ilie Năstase a comentat posibila retragere a Soranei Cîrstea la finalul sezonului 2026. Fostul lider mondial spune că, dacă ar fi în locul ei, nu ar face acest pas, având în vedere poziţia actuală din clasamentul WTA.
„Va trebui să o întrebaţi pe ea. Să fiu în locul ei eu nu m-aş retrage. Cum să te retragi când eşti numărul 15 în lume? Dar asta este decizia ei şi trebuie să o respectăm. Sezonul acesta cred că a surprins-o şi pe ea, cred. Rezultatele care le-a făcut, nu s-a aşteptat. Dar e bine că avem o jucătoare în primele 15, după Halep”, a declarat Năstase.
Sorana Cîrstea, 36 de ani, anunţase în decembrie anul trecut că sezonul 2026 va fi ultimul din cariera sa profesională, după aproape 20 de ani pe circuitul WTA.
Sezonul 2026 s-a dovedit unul de excepţie pentruea. Ea a câştigat titlul la Transylvania Open de la Cluj-Napoca, al patrulea trofeu de simplu din carieră şi a ajuns în sferturile de finală la Roland Garros şi în optimi la US Open.
Ea a atins, pe 14 septembrie, cea mai bună poziţie a carierei sale, locul 15 WTA, devenind cea mai în vârstă jucătoare pe acest loc. Ulterior a coborât pe 16, dar rămâne cea mai bine clasată româncă, după perioada Simona Halep.
În 2026, Cîrstea a strâns peste 2 milioane de dolari în premii, conform site-ului oficial WTA.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .