Tolea Ciumac nu va putea participa la Gala RFX din 30 septembrie. Tribunalul București a judecat cererea de eliberare depusă de luptătorul de MMA, care este arestat preventiv pe 13 septembrie, pentru 30 de zile, în urma unei bătăii din Centrul Vechi al Capitalei.
Tolea Ciumac ratează gala
Tribunalul București a decis ca sportivul originar din Republica Moldova să rămână în continuare în arest preventiv. Tolea Ciumac a încercat să obțină eliberarea pentru a putea participa la Gala RXF 53, programată pe 30 septembrie, la Brașov. Ar fi trebuit să lupte cu Cătălin Băcăoanu, dar acest lucru nu va fi posibil.
Timpul este foarte scurt, iar sportivul nu mai are timp de a formula o nouă cerere.
Scandal în mijlocul Bucureștiului
Tolea Ciumac a fost arestat după ce s-a bătut cu Daniel Ciudin, un luptător amator de MMA cunoscut în mediul online drept „Danu Spartanu”, în Centrul Vechi, în fața unui local.
Deși acesta nu a depus plângere, polițiștii s-au autosesizat, după ce imaginile cu bătaia au apărut pe rețelele sociale.
RXF a intervenit
RXF a transmis un comunicat în care și-a exprimat public sprijinul pentru Ciumac și a anunțat că susține demersurile legale pentru eliberarea sa.
„În urma situației în care se află în prezent Tolea Ciumac și a măsurii de arest preventiv dispuse în cazul său, organizația RXF dorește să transmită public un mesaj clar:
Tolea Ciumac face parte din familia RXF, iar noi suntem alături de el. În acest moment, lucrăm împreună cu avocații lui și susținem toate demersurile legale pentru ca acesta să poată fi eliberat în urma căilor de atac disponibile”, a transmis RXF.

Tolea Ciumac, probleme cu legea
De-a lungul timpului, cunoscutul luptător a avut o mulțime de probleme cu legea. Ultima dată, în luna iunie a anului 2025, a pierdut definitiv un proces intentat Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș, prin care încerca să anuleze o amendă de circulație.
Printre cele mai grave cazuri în care a fost implicat se numără:
Agresiune la Oradea – Decembrie 2024 – Luptătorul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Oradea. acesta s-a înfuriat crezând că i s-a furat portofelul și a agresat fizic trei tineri în centrul orașului.
Contrabandă cu țigări: În anul 2017, a fost reținut de procurorii DIICOT Bacău. A fost acuzat că făcea parte dintr-o rețea extinsă de contrabandă
Acuzații de viol și sechestrare: A fost reținut de polițiștii ilfoveni sub acuzația că ar fi sechestrat și violat o tânără în Pădurea Băneasa.
Arestarea în direct la TV: În 2009, Tolea Ciumac a fost arestat în direct la televiziune, în urma unei condamnări la 4 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor (în dosarul scandalului de la Scotch Club din Brașov).






This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .