Acasă Știri externe Decizie controversată în Israel: Preşedintele Isaac Herzog a grațiat un fost medic...

Decizie controversată în Israel: Preşedintele Isaac Herzog a grațiat un fost medic militar care a ucis un palestinian rănit

0



Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a graţiat un fost medic militar israelian condamnat pentru omor prin imprudenţă în urma uciderii unui palestinian rănit, în pofida obiecţiilor armatei israeliene, după cum au relatat sâmbătă seară mai multe instituţii de presă din Israel, conform AFP.

Într-un comunicat, Herzog a precizat că a aprobat solicitarea lui Elor Azaria de ştergere a antecedentelor penale având în vedere expirarea termenului de prescripţie, faptul că îşi executase pedeapsa în urmă cu opt ani şi îşi exprimase regretul pentru uciderea victimei, precum şi dorinţa de a-i permite fostului soldat să-şi continue viaţa, potrivit Agerpres.

Fostul președinte israelian Reuven Rivlin refuzase să-l grațieze pe fostul soldat.

În preajma Zilei Ispășirii

Un rol în această decizie l-a jucat şi apropiata sărbătoare Yom Kippur (Ziua Ispăşirii), cea mai sfântă zi din calendarul iudaic, a mai precizat Herzog. Aceasta începe duminică, la apusul soarelui.

„În spiritul apropiatei Zile a Ispăşirii şi după mulţi ani în care (fostul soldat) a trăit cu consecinţele faptelor sale, preşedintele Herzog a decis că circumstanţele, timpul scurs şi regretul exprimat de Azaria justifică oferirea posibilităţii acestuia de a începe un nou capitol în viaţă”, se arată într-un comunicat al biroului său.

Informații contradictorii

Însă cotidianul israelian Haaretz a relatat, citând un consilier principal al şefului Statului Major, Eyal Zamir, că Azaria nu a dat dovadă de remuşcări şi nici nu şi-a asumat responsabilitatea pentru fapta sa, nici chiar la zece ani de la condamnare.

Fostul medic militar a ucis un atacator palestinian rănit, care zăcea la pământ, trăgându-i un glonţ în cap la Hebron, în martie 2016.

Publicaţia Haaretz a relatat că Azaria a fost chemat la faţa locului după ce un coleg soldat fusese înjunghiat de doi palestinieni.

Cazul a atras atenţia la nivel mondial şi a stârnit controverse aprinse în Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .