Poliţia sud-africană anunţă luni arestarea a trei persoane în dosarul uciderii unei femei, găsită moartă între alte alte nouă femei într-un cartier din estul Johannesburgului, care a provocat un val de emoţie în întreaga ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Descoperirea a nouă cadavre în Kempton Park – în decurs de două luni – a alimentat frica şi furia, în timp ce autorităţile anchetează pentru a stabili dacă se fac de vină unul sau mai mulţi criminali în serie.
Un bărbat şi două femei au fost arestaţi în weekend în legătură cu uciderea lui Jabulile Ntimba, al cărei corp a fost găsit la 17 septembrie, al nouălea într-o serie de ucideri ale unor femei, a anunţat poliţia.
La fel ca în majoritatea acestor cazuri, corpul victimei a fost găsit la marginea drumului, parţial dezbrăcat.
Adjunctul şefului poliţiei Tebello Mosikili a evocat ”indicii potrivit cărora uciderea sa ar fi putut avea legătură cu un ca de natură sentimentală, şi anume ceea ce s-a prezentat drept o tragedie amoroasă”.
Violenţa bazată de gen este endemică în Africa de Sud, în pofida unor pronsiuni vechi de ani de zile ale Guvernului de a ataca această problemă.
Preşedintele Cyril Ramaphosa a reiterat luni promisiunea poliţiei că cei care se fac vinovaţi de aceste crime vor fi aduşi în faţa justiţiei.
”Nu vom precupeţi niciun efort pentru a-i găsi ăe acşti autori”, a declarat el presei, promiţând măsuri suplimentare în lupta împotriva violenţelor cărora le sunt supuse femeile.
Preşedintele sud-african a promis să aloce ”mai mulţi bani, mai multe mijloace, mai multă tehnologie” în scopul consolidării siguranţei femeilor.
Arestările anunţare luni ridică la patru numărul persoanelor deţinute de către poliţie în dosarul crimelor din Kempton Park.
Un bărbat arestat cu privire la uciderea unei femei, al cărei corp a fost descoperit în iulie, rămâne în detenţie şi urma să compară din nou la un tribunal, la 28 octombrie, a anunţat poliţia.
”Nu vom grăbi aceste anchete doar pentru a face pur şi simplu arestări. O datorăm victimelor, o datorăm familiilor lor şi o datorăm justiţiei. Trebuie să fie făcute bine”, a subliniat Tebello Mosikili.
În paralel, poliţia a anunţat că altă femeie a fost găsită moartă, duminică, în Soweto, la sud de Johannesburg, în apropierea unui baraj.
Cadavrul era înfăşurat într-un sac de dormit.
Poliţia a anunţat că doi presupuşi violatori în serie urmează să compară la un tribunal, în provincia Kwazulu-Natal.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost legat, prin analize ADN, de 16 cazuri de viol în Durban, iar celălalt bărbat, în vârstă de 38 de ani, a fost legat de cel puţin 14 cazuri în două provincii.
Africa de Sud înregistrează o rată a crimelor de peste 60 pe zi, în medie, una dintre cele mai mari din lume.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .