Acasă Economie Ucraina are nevoie de mai mulți bani: Cere Uniunii Europene un ajutor...

Ucraina are nevoie de mai mulți bani: Cere Uniunii Europene un ajutor în plus pe lângă cel promis deja

0



Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE.

Ucraina se confruntă cu „nevoi de finanţare neacoperite”

Mesajul a fost transmis de comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, la o conferinţă de presă care a urmat reuniunii informale a miniştrilor de finanţe din statele UE desfăşurată în capitala irlandeză Dublin, unde ministrul ucrainean de finanţe a insistat că ţara sa se confruntă în prezent cu „nevoi de finanţare neacoperite” de aproximativ 32,6 miliarde de euro.

Comisarul Dombrovskis a menţionat că Bruxellesul şi Kievul colaborează pentru a stabili nevoile de finanţare ale Ucrainei, iar „într-un termen relativ scurt” vor putea „cuantifica deficitul” de finanţare al Ucrainei pentru anul viitor.

Ajutorul promis nu este de ajuns

El a subliniat că Ucraina are o nevoie de finanţare tot mai mare, întrucât „invazia şi agresiunea rusă se intensifică”. De asemenea, comisarul european a semnalat că inclusiv evaluările Fondului Monetar Internaţional (FMI) arată că ajutorul financiar extern deja promis Ucrainei ar putea să nu fie suficient şi să necesite o suplimentare.

Suma de 32,6 miliarde de euro cerută de Kiev s-ar adăuga programului european de asistenţă financiară în derulare în valoare de 90 de miliarde de euro. Acest program constă într-un împrumut din care Ucraina primeşte în tranşe până la sfârşitul anului viitor 60 de miliarde de euro pentru achiziţii militare şi 30 de miliarde de euro pentru acoperirea deficitului bugetar, împrumut pe care Kievul va trebui să-l ramburseze numai dacă Rusia îi va plăti „reparaţii de război”, altfel va fi plătit de statele UE care au acceptat să-l garanteze, singurele care au refuzat fiind Ungaria, Cehia şi Slovacia.

Cât despre posibile noi opţiuni pentru finanţarea Kievului, comisarul european Dombrovskis a afirmat că executivul comunitar nu exclude repunerea în discuţie a propunerii de anul trecut de utilizare a activelor ruseşti îngheţate în UE în urma sancţiunilor impuse Moscovei, aşa cum au cerut luna trecută Spania, Polonia, Olanda şi Suedia într-o scrisoare în care au avertizat că împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina nu ar fi suficient.

90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Respectiva propunere de folosire a activelor ruseşti pentru a finanţa Ucraina a fost discutată în decembrie 2025, dar statele UE nu au ajuns atunci la un consens în favoarea acestei măsuri, în principal din cauza opoziţiei Belgiei, unde se află majoritatea acestor active şi al cărei guvern se teme de represaliile Moscovei.

În cele din urmă, statele membre au convenit ca împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei să fie finanţat prin emiterea de datorie comună a UE, cu garanţia statelor UE, cu excepţia celor trei menţionate, care au cerut şi au obţinut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare a împrumutului, ameninţând că în caz contrar l-ar fi blocat prin veto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .