Acasă Actualitate Ungaria își schimbă regulile pentru trotinete și se uită la România: Amenzile...

Ungaria își schimbă regulile pentru trotinete și se uită la România: Amenzile de la noi, prezentate de presa maghiară

0



România a ajuns în atenția presei maghiare în contextul în care Ungaria pregătește noi reguli de circulație pentru trotinetele electrice. Publicațiile din țara vecină prezintă sancțiunile aplicate pe șoselele românești și atrag atenția că, pentru unele abateri, amenda poate ajunge la echivalentul a aproape 120.000 de forinți.

Presa maghiară notează că sancțiunile aplicabile utilizatorilor de trotinete electrice în România au devenit mai mari de la 1 iulie, odată cu creșterea valorii punctului de penalizare de la 202,5 lei la 216,25 lei.

Valoarea amenzii depinde de gravitatea faptei și de numărul de puncte aferente acesteia. Astfel, abaterile sancționate cu 4-5 puncte pot aduce amenzi cuprinse între 865 și 1.081 de lei, în timp ce pentru încălcările încadrate la 6-8 puncte suma poate urca până la 1.730 de lei.

Reguli stricte pentru cei care circulă cu trotineta în România

Legislația din România stabilește că o trotinetă electrică nu poate transporta două persoane, iar cel care o conduce trebuie să aibă cel puțin 14 ani.

În cazul utilizatorilor care nu au împlinit 16 ani, casca de protecție este obligatorie atunci când circulă pe carosabil. Nerespectarea acestor prevederi poate fi sancționată cu 865 de lei.

O amendă de aceeași valoare poate fi aplicată și pentru traversarea neregulamentară a unei treceri de pietoni.

Regulile prevăd și că utilizatorii trebuie să circule pe pista pentru biciclete atunci când aceasta există. Dacă nu este amenajată o asemenea pistă, trotinetele pot fi folosite numai pe drumurile unde limita maximă de viteză este de 50 km/h.

Telefonul și trecerea pe roșu ridică amenda

Sancțiunile devin mai mari pentru alte încălcări ale regulilor de circulație. Folosirea telefonului ținut în mână în timpul deplasării sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului poate atrage o amendă de 1.297,5 lei.

Cea mai ridicată sancțiune menționată de presa maghiară este cea pentru conducerea trotinetei sub influența alcoolului, care ajunge la 1.730 de lei.

La București, în urma unei acțiuni de control desfășurate în luna august, valoarea totală a amenzilor aplicate a depășit 12.000 de lei.

Ungaria pregătește propriile reguli pentru trotinete

Exemplul României este prezentat în timp ce autoritățile din Ungaria lucrează la un nou Cod rutier care va include prevederi dedicate trotinetelor electrice.

Proiectul maghiar ar urma să împartă aceste vehicule în categorii distincte, în funcție de putere și de viteza pe care o pot atinge.

Pentru modelele cu performanțe mai reduse, vârsta minimă pentru utilizare ar urma să fie stabilită la 12 ani. Circulația pe trotuar ar putea fi permisă cu o viteză de cel mult 10 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .