O maşină la volanul căreia se afla o femeie a luat foc în mers, miercuri, în localitatea Reea din judeţul Hunedoara. Exista riscul ca incendiul să se extindă la un camion încărcat cu carton, mai multe utilaje agricole, baloţi de paie şi stive de lemne. Femeia aflată la volan a suferit un atac de panică, iar fiul acesteia, ajuns înaintea pompierilor la locul incendiului, a suferit o arsură la unul dintre braţe.
”Un autoturism a fost cuprins de flăcări, astăzi, în timp ce circula pe raza localităţii Reea. Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, la faţa locului au ajuns în scurt timp pompierii Punctului de Lucru Toteşti cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. În sprijinul pompierilor, a fost direcţionat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. La sosirea echipajului operativ, autoturismul ardea generalizat, iar focul s-a extins la vegetaţia uscată din jur, cu posibilitatea de propagare la un camion încărcat cu carton, mai multe utilaje agricole, baloţi de paie şi stive de lemne, toate aflate în imediata apropiere”, a transmis, miercuri, ISU Hunedoara, potrivit news.ro.
Pompierii au reuşit să stingă focul, iar celelalte bunuri au fost protejate.
Șoferița a suferit un atac de panică
În urma incendiului, femeia de la volan a suferit un atac de panică. De asemenea, fiul acesteia, sosit înaintea echipajului de intervenţie la locul producerii incendiului, a necesitat îngrijiri medicale întrucât are o arsură la unul dintre braţe. După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost transportat la Spitalul din Haţeg pentru tratament de specialitate.
Pompierii urmează să stabilească exact de la ce a pornit incendiul.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .