Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 9,14 miliarde de lei, la finalul lunii iulie 2026, în creştere cu 40% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), scrie Agerpres.
„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (87%)”, se menţionează în raport.
Valoarea contribuţiilor virate în luna iulie a fost de 93 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost de 159 de lei.
Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 5,45 miliarde de lei, respectiv 59,7%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 2,90 miliarde de lei (31,8%). Fondurile de investiţii ocupau poziţia a treia, cu 275,44 milioane de lei, reprezentând 3% din totalul activelor.
Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esenţial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .