Președintele PNL, Nicolae Ciucă, va prezenta cartea „În slujba Ţării” duminică, conform unor surse liberale.
Lansarea vine după ce PNL a lansat un videoclip de promovare a cărții lui Nicolae Ciucă, care include imagini din misiuni din Afganistan și Irak. În material apar și imagini cu Ciucă, care era atunci comandant al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”.
Clipul prezintă Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, desfășurat în Afganistan, și pe Nicolae Ciucă, care era la acea vreme locotenent colonel și comandant al batalionului de infanterie implicat în misiunea din Irak, în 2004.
Ciucă: Poveștile din această carte îmi aparin
„Paginile acestei cărți sunt despre mine. Sunt gândurile mele despre tranziția de la militar la politician. Sunt despre viața mea dincolo de pupitru, microfon sau televizor, despre experiențele mele personale și profesionale, dar și despre viziunea mea pentru România în anii viitori”, a declarat Ciucă pe site-ul său nicolaeciuca.ro. El răspunde și la întrebarea de ce a ales să scrie o carte despre el.
„Pentru că s-a spus că ‘nu sunt din acest film’, al politicii românești. Și este adevărat. Nu sunt un politician tipic. În această colecție de gânduri și povești de viață veți înțelege crezul meu. Sunt un om muncitor, credincios și cu frică de Dumnezeu”, a menționat liderul PNL, conform news.ro.
