Operațiune de amploare în Mehedinți pentru găsirea unui tânăr de 26 de ani din Republica Moldova, care ar fi fugit de polițiști și s-ar fi ascuns într-o zonă împădurită. Căutările au început încă de sâmbătă seară, iar forțele de la sol sunt sprijinite inclusiv de un elicopter.
La acțiune participă polițiști din Mehedinți, alături de colegi veniți din Gorj, Dolj și Caraș-Severin. În ciuda dispozitivului desfășurat și a căutărilor care au continuat pe parcursul nopții, tânărul nu a fost găsit până în prezent.
Ar fi furat o mașină din Bulgaria și ar fi trecut frontiera pe la Calafat
Din primele informații, bărbatul de 26 de ani ar fi furat un autoturism din Bulgaria și ar fi reușit să treacă de filtrele instituite în țara vecină.
Acesta ar fi intrat apoi în România prin punctul de trecere a frontierei Calafat, din județul Dolj, continuându-și deplasarea spre Mehedinți.
În apropierea localității Strehaia, polițiștii au încercat să îl oprească, însă șoferul nu s-ar fi conformat solicitării oamenilor legii.
Și-a abandonat mașina și a fugit în pădure
Urmărirea a continuat până în apropierea unei păduri, unde tânărul și-ar fi abandonat autoturismul și ar fi fugit printre copaci.
Polițiștii îl caută în zona împădurită încă de sâmbătă seară.
Operațiunea a fost extinsă, iar pentru găsirea fugarului este utilizat inclusiv un elicopter al aviației. Până la această oră, însă, tânărul nu a fost localizat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .