Acasă Cultură Eveniment filatelic și numismatic la Mănăstirea Pantocrator, dedicat celor 30 de ani...

Eveniment filatelic și numismatic la Mănăstirea Pantocrator, dedicat celor 30 de ani ai Episcopiei Alexandriei și Teleormanului

0



În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 30 de ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, duminică, 31 august 2026, în biblioteca Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, au fost prezentate două piese de colecție realizate special pentru marcarea momentului aniversar: un întreg poștal și un album filatelic, acesta din urmă reunind un întreg poștal, o carte poștală și o medalie comemorativă.

La eveniment au participat Adrian-Ionuț Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Nicodim de Skopelos, reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Greciei, clerici români și greci, reprezentanți ai autorităților județene și alți invitați.

Cele două produse de colecție au fost concepute pentru a păstra peste timp memoria anului aniversar al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

Romfilatelia a realizat întregul poștal și albumul filatelic, iar Monetăria Statului a realizat o serie limitată de 100 de medalii comemorative. Dintre acestea, 75 au fost executate din tombac, iar 25 din argint pur.

Întregul poștal, cartea poștală și medalia devin astfel mărturii filatelice și numismatice ale manifestărilor organizate în 2026 la trei decenii de la înființarea Eparhiei.

Evenimentul a inclus și două prezentări susținute de reprezentanți ai Direcției Colecții a Bibliotecii Academiei Române.

Cristi Șelaru, directorul Direcției Colecții, a prezentat repere din istoria Bibliotecii Academiei Române, precum și bogăția și diversitatea patrimoniului conservat în colecțiile speciale ale instituției.

Prezentarea a evidențiat rolul Bibliotecii Academiei Române în conservarea și valorificarea patrimoniului documentar și cultural național și varietatea fondurilor reunite în cadrul Direcției Colecții.

Cea de-a doua prezentare a fost susținută de Oana-Mădălina Popescu, bibliograf în cadrul Direcției Colecții, și a adus în atenția participanților câteva miniaturi aflate în hrisoave domnești emise în timpul domnitorilor Alexandru Ipsilanti și Alexandru Moruzi.

Între reprezentările analizate se numără miniaturi care îl înfățișează pe Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, ocrotitorul spiritual al municipiului Alexandria și al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

Prezentarea acestor documente a creat o legătură simbolică între patrimoniul istoric păstrat în colecțiile Bibliotecii Academiei Române și sărbătoarea Eparhiei, al cărei centru episcopal se află sub ocrotirea Sfântului Ierarh Alexandru.

Manifestarea de la Mănăstirea Pantocrator s-a înscris în seria evenimentelor organizate în perioada 28 august – 2 septembrie 2026, cu prilejul aniversării a trei decenii de existență a Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .