Mentenanța unor relații puternice cu Rusia este considerată „incompatibilă” cu procesul de aderare la Uniunea Europeană, a subliniat joi un purtător de cuvânt al UE, după ce vicepremierul sârb Aleksandar Vulin s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Vladivostok.
„Păstrarea și chiar consolidarea legăturilor cu Rusia, în contextul agresiunii sale ilegale împotriva Ucrainei, este incompatibilă cu valorile europene și procesul de aderare la UE”, a declarat joi Peter Stano, reprezentantul diplomatic al UE, conform AFP, citat de Agerpres.
Serbia a devenit țară candidată la aderarea la UE în 2012.
„Ne așteptăm, asadar, ca Serbia să înceteze să-și intensifice legăturile și contactele cu Rusia, și că toți membrii guvernului sârb să respecte angajamentele făcute de Serbia în cadrul procesului de aderare”, a adăugat el.
Context
Țările candidate la UE sunt așteptate să-și alinieze politica externă la cea a UE, a reiterat Stano.
Vicepremierul sârb și fostul șef al serviciilor de informații, Aleksandar Vulin, s-a întâlnit miercuri cu Vladimir Putin în Rusia, în cadrul unui forum economic organizat la Vladivostok.
Serbia nu este doar un „partener strategic”, ci și „un aliat al Rusiei”, a subliniat Vulin într-o intervenție transmisă în direct la televizor.
„Sub conducerea lui Aleksandar Vucic, Serbia nu va adera niciodată la NATO, nu va impune niciodată sancțiuni Rusiei și nu va permite niciodată acțiuni anti-rusești să fie desfășurate de pe teritoriul său”, a mai precizat el.
Serbia, care nu a impus niciodată sancțiuni Rusiei începând din februarie 2022, menține relații bune cu Moscova, iar Vulin este unul dintre arhitecții acestei situații, notează AFP.
