Acasă Actualitate Diana Buzoianu ironizează rezoluția PSD pentru viitorul Guvern: „O hârtie cu multe...

Diana Buzoianu ironizează rezoluția PSD pentru viitorul Guvern: „O hârtie cu multe promisiuni”

0



Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, ironizează rezoluţia adoptată, luni, de PSD, catalogând-o drept „o hârtie cu multe promisiuni”.

Diana Buzoianu, unul dintre liderii USR, ironizează, într-o postare pe reţelele de socializare, rezultatele Consiliului Naţional al PSD desfăşurat luni la Sinaia. Ministrul interimar al Mediului consideră că rezoluţia anunţată de social-democraţi privind viitorul guvern nu este altceva decât „o hârtie cu multe promisiuni”, fiind de părere că social-democraţii ar trebui să aibă „demnitatea” de a respecta promisiunile pe care le fac.

„PSD votează să semneze iar o hârtie cu multe promisiuni. Dacă doar ar putea vota să aibă şi demnitatea de a se ţine de propriile promisiuni făcute…”, a scris Diana Buzoianu pe Facebook.

PSD vrea un Guvern cu mandat de 24 de luni și cere o majoritate dovedită prin semnături

PSD propune, pentru prima dată, formarea unui Guvern cu un mandat stabilit la 24 de luni și condiționează viitoarea majoritate parlamentară de asumarea nominală, prin semnături ale senatorilor și deputaților. Conducerea partidului, reunită luni la Sinaia, a adoptat un document cu zece priorități naționale care ar urma să stea la baza negocierilor pentru viitorul Executiv. Social-democrații susțin fie un Guvern minoritar PSD, fie o formulă politică mai largă construită în jurul partidului.

Conducerea PSD și-a stabilit la Sinaia mandatul pentru negocierile privind formarea unui nou Guvern. Social-democrații au adoptat două rezoluții: una stabilește formulele de guvernare pe care partidul este dispus să le susțină, iar cealaltă conține un acord cu zece priorități naționale care ar urma să reprezinte baza viitorului program de guvernare.

Una dintre principalele noutăți este propunerea unui mandat de 24 de luni pentru viitorul Executiv. În plus, PSD vrea ca existența majorității parlamentare să nu fie bazată doar pe negocieri între conducerile partidelor, ci să fie demonstrată prin semnături nominale ale parlamentarilor din ambele Camere.

PSD a stabilit că nu va susține o formulă de guvernare din care partidul nu face parte. Social-democrații pun pe masă două variante: un Guvern minoritar format exclusiv din PSD sau un Executiv politic mai larg, construit în jurul PSD și alături de formațiunile dispuse să își asume programul negociat.

„Acordul constituie baza pentru programul de guvernare. Mesajul nostru este simplu, şi anume că România are nevoie de un guvern care să oprească austeritatea, să protejeze veniturile românilor, să susţină producţia românească şi să atragă fiecare euro disponibil pentru dezvoltare. Iar PSD este pregătit să-şi asume responsabilitatea, dar responsabilitatea înseamnă program, termene, finanţare şi respectarea interesului naţional”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Documentul adoptat de conducerea partidului stabilește explicit durata de 24 de luni pentru mandatul viitorului Guvern. PSD propune ca Executivul să fie evaluat în funcție de realizarea celor zece priorități asumate, indiferent de formula politică în care acesta va fi constituit.

„Semnatarii propun un guvern cu mandat de 24 de luni, judecat nu după formula sa politică, ci după îndeplinirea celor zece priorități. Semnătura nu este un cec în alb. Orice măsură trebuie să indice de unde vin banii, cine câștigă, cine suportă costul, ce instituție răspunde și care este riscul de eșec. O prioritate nu poate fi schimbată discret, prin ordonanță sau negociere bilaterală, ci numai prin argument public și acordul semnatarilor. În toate celelalte teme, partidele își păstrează pozițiile, identitatea și dreptul de a concura”, se arată în preambulul documentului votat de liderii PSD și care se dorește a fi draftul unui program de guvernare.

PSD introduce și o condiție pentru partidele și parlamentarii care vor să susțină viitoarea formulă de guvernare.

Negocierile pentru formarea Executivului ar urma să înceapă după asumarea programului, iar existența majorității parlamentare să fie demonstrată prin semnături individuale. Majoritatea „se dovedește prin semnături nominale la ambele camere”, se arată în documentul adoptat de PSD.

Premierul și miniștrii ar urma, potrivit acordului propus, să își asume obiective și termene concrete, precum și evaluarea publică a rezultatelor.

Fiecare dintre cele zece priorități trebuie să aibă identificate sursa de finanțare, termenul de realizare, instituția sau persoana responsabilă și un indicator public prin care să poată fi evaluată implementarea.

Documentul stabilește și un mecanism pentru gestionarea eventualelor dispute dintre formațiunile care ar susține Guvernul. Conflictele ar urma să fie soluționate prin notificare, evaluare și stabilirea unui termen de remediere, și nu printr-un blocaj permanent.

O altă condiție pentru aderarea la acord este asumarea orientării constituționale, europene și euroatlantice a României.

Cele 10 priorități stabilite de PSD pentru viitorul Guvern

Acordul adoptat de conducerea PSD cuprinde zece domenii pe care social-democrații vor să le transforme în priorități ale viitorului program de guvernare:

  1. Refacerea sistemului energetic și valorificarea resurselor;

  2. Securitatea națională, apărarea și industria de profil;

  3. Reindustrializare, capital productiv și finanțare pentru dezvoltare;

  4. Colectare corectă, combaterea fraudei și disciplină bugetară;

  5. Reforma statului și servicii publice care funcționează;

  6. Muncă, venituri, coeziune socială și demografie;

  7. Educație, sănătate, competențe și cercetare;

  8. Agricultură, hrană, irigații și dezvoltare rurală;

  9. Infrastructură și investiții strategice;

  10. România europeană și euroatlantică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .