Acasă Actualitate Descoperire sinistră pe litoral: Cadavrul unei persoane a fost găsit în apa...

Descoperire sinistră pe litoral: Cadavrul unei persoane a fost găsit în apa mării la Costinești

0



Cadavrul unei persoane a fost descoperit, sâmbătă seara, în apa Mării Negre, în zona localității Costinești. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească identitatea victimei, precum și împrejurările în care s-a produs decesul.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, aceștia au fost sesizați printr-un apel la 112, sâmbătă, 29 august, în jurul orei 19:00, cu privire la descoperirea trupului neînsuflețit în apa mării.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, precum și criminaliști, care au început cercetările.

Polițiștii încearcă să stabilească identitatea persoanei

Anchetatorii fac verificări pentru stabilirea identității persoanei găsite în mare.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la morgă, unde va fi efectuată autopsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .