Premierul interimar Ilie Bolojan avertizează autoritățile locale că proiectele finanțate prin PNRR care nu sunt finalizate până la sfârșitul lunii august vor trebui continuate din fonduri proprii. Mai mult, dacă investițiile nu vor fi terminate nici până la finalul anului, autoritățile riscă să fie obligate să ramburseze inclusiv banii primiți pentru lucrările realizate până la sfârșitul acestei luni.
Ilie Bolojan a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a avut joi dimineață o teleconferință cu prefecții și serviciile avizatoare din județe, discuțiile fiind concentrate asupra finalizării investițiilor finanțate din fondurile europene alocate prin PNRR.
Premierul interimar arată că, dintre cele peste 15.000 de proiecte contractate la nivel național, la începutul lunii august mai trebuiau recepționate peste 4.500 de investiții.
Peste 2.000 de investiții, recepționate numai în august
Potrivit lui Bolojan, ritmul recepțiilor s-a accelerat în această lună, iar peste 2.000 dintre investițiile rămase au fost deja recepționate.
„Peste 2.000 au mai fost recepționate în această lună. Investițiile finalizate până la sfârșitul lunii vor avea finanțare nerambursabilă, asigurată prin PNRR. Asta înseamnă că autoritățile locale și constructorii s-au organizat bine și nu vor pierde fonduri”, a transmis Ilie Bolojan.
Mai sunt doar câteva zile pentru finalizarea procedurilor de recepție și pentru completarea documentelor necesare. Premierul interimar spune că serviciile guvernamentale vor acorda sprijin autorităților locale astfel încât acestea să poată încasa finanțările.
Cererile de plată vor putea fi depuse în septembrie, iar Bolojan susține că sumele vor fi achitate în câteva zile.
Proiectele care nu sunt gata până la sfârșitul lunii august vor continua pe bani locali
Regulile se schimbă însă pentru investițiile care nu vor fi finalizate în termen.
Potrivit legii privind închiderea programului PNRR, aprobată miercuri de Parlament, lucrările care nu sunt gata până la sfârșitul lunii august vor trebui continuate din bugetele autorităților locale.
Până la sfârșitul lunii octombrie, Guvernul urmează să facă o inventariere a proiectelor rămase nefinalizate și a sumelor de care este nevoie pentru terminarea acestora.
„În condițiile în care investițiile vor fi încheiate până la sfârșitul acestui an, autoritățile locale vor trebui să contribuie cu fondurile pentru lucrările derulate după sfârșitul lunii august. Asta înseamnă că au avut întârzieri sau probleme cu constructorii”, a precizat premierul interimar.
Consecințele devin și mai severe pentru proiectele care nu vor fi terminate până la 31 decembrie.
Bolojan avertizează că, într-o asemenea situație, autoritățile locale vor fi obligate să restituie inclusiv fondurile deja primite pentru lucrările executate până la sfârșitul lunii august.
„Dacă nu vor termina lucrările nici până la sfârșitul acestui an, vor trebui să ramburseze și banii încasați pentru lucrările realizate până la sfârșitul acestei luni. Sper să fie cât mai puține autorități în această situație”, a transmis Ilie Bolojan.
Premierul interimar leagă respectarea termenelor și a standardelor de calitate de responsabilitatea în gestionarea banilor publici.
„Finalizarea la timp a lucrărilor, în condiții de calitate, precum și buna organizare, sunt aspecte ce țin de responsabilitatea bugetară și de respectul pentru cetățeni”, afirmă Bolojan.
De la autostrăzi și spitale la școli, energie și blocuri
Ilie Bolojan amintește că fondurile europene și cele naționale au fost folosite pentru finanțarea unor investiții din numeroase domenii.
Printre acestea se numără autostrăzile și căile ferate, construcția de spitale, modernizarea școlilor, proiectele din energie, anveloparea blocurilor și alte investiții derulate la nivel local.
„Mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestora”, și-a încheiat Ilie Bolojan mesajul.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .