Neurochirurgii din Londra au realizat prima operaţie din lume asistată de inteligenţă artificială (AI) pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale, salvând vederea unui bărbat în vârstă de 48 de ani, au declarat reprezentanţii autorităţilor din domeniul sănătăţii, scrie The Guardian, citat de news.ro.
Operaţia a avut loc în luna mai la Spitalul Naţional de Neurologie şi Neurochirurgie (NHNN), care face parte din reţeaua de spitale a University College London (NHS Foundation Trust), însă detaliile au fost păstrate secrete până joi, pe durata recuperării pacientului, Rhys Hibbert.
În timp ce echipa chirurgicală a păstrat controlul deplin, sistemul de AI a analizat imaginile transmise în direct de camerele video în timpul operaţiei, contribuind la identificarea structurilor cheie, precum nervii şi vasele de sânge, care trebuiau ocolite în apropierea tumorii de 11 mm (0,4 in) de pe glanda pituitară a lui Hibbert.
„Când mi-am revenit… puteam vedea totul din sală foarte clar”, a spus Hibbert, care a reuşit să meargă singur, fără ochelari sau baston, la o săptămână după operaţie.
De atunci, s-a întors la muncă în calitate de manager al serviciului clienţi. „Am senzaţia că am o vedere panoramică de 360 de grade asupra a tot ceea ce mă înconjoară”, a spus el.
Chirurgii l-au operat pe Hibbert folosind o nouă tehnologie bazată pe inteligenţă artificială, care ajută la identificarea structurilor anatomice minuscule din creier prin codificarea pe culori a structurilor importante, pentru a-i ajuta pe chirurgi să le recunoască în condiţii de siguranţă.
Spitalul folosise anterior această tehnologie ca instrument de cercetare, dar operaţia a reprezentat prima ocazie în care a fost utilizată pe un pacient.
Glanda hipofiză, vasele de sânge şi nervii care controlează vederea sunt strâns grupate, iar „o abatere de un milimetru poate face o diferenţă crucială”, au afirmat oficialii din domeniul sănătăţii, ceea ce ar putea duce la orbire, accident vascular cerebral sau deces.
Dr. Sophia Bano, conferenţiar în robotică şi inteligenţă artificială la UCL şi coordonatoarea tehnică a sistemului de inteligenţă artificială, a declarat: „Prin învăţarea pe baza a sute de înregistrări video chirurgicale, sistemul a fost expus la o gamă largă de exemple chirurgicale pe care un chirurg ar avea nevoie de mulţi ani pentru a le întâlni”.
„Acesta este conceput pentru a ajuta la recunoaşterea în timp real a structurilor anatomice critice, a instrumentelor chirurgicale şi a interacţiunilor tisulare, sprijinind chirurgul în timpul procedurilor extrem de delicate”.
Deşi iniţial au fost tratate fără intervenţie chirurgicală, simptomele lui Hibbert s-au agravat de la momentul diagnosticării sale în 2024, incluzând un dezechilibru hormonal sever şi probleme de vedere. Fără operaţie, risca să rămână orb, au declarat reprezentanţii autorităţilor sanitare.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .