Toni Neacșu cere sancționarea strategului USR: „Cristian Ghinea trebuie oprit exact cum oprești ultimul bădăran, făcându-l să plătească”.
Avocatul Adrian Toni Neacșu afirmă, într-o postare pe Facebook, că senatorul Cristian Ghinea (USR) are un comportament „de meltean” la adresa procurorilor și că ar trebui amendat, pentru a fi oprit.
„Atenția oferită îi face plăcere și-i alimentează comportamentul de meltean”
„Limbajul de mahala a lui Cristian Ghinea împotriva procurorilor nu o să fie oprit niciodată prin comunicate anemice ale CSM.
Mai mult, atenția oferită îi face plăcere și-i alimentează comportamentul de meltean, încurajându-i și pe alții.
Bineînțeles că nu e vorba despre exprimarea unor opinii politice de către un senator și nici de exercitarea sfântului drept la liberă exprimare”, scrie, pe Facebook, Toni Neacșu.
„Când adresezi unei persoane identificabile sau unei bresle profesionale expresii precum „gibon borfaș”, „procurori pesediști jegoși”, „jeguri umane”, „borfaș imobiliar”, „ticălos”, „psihopat”, „manelist”, „futu-ți morții mă-tii”, „pămpălache” nu te exprimi liber ci doar înjuri, ca ultimul bădăran”, mai spune Neacșu.
Toni Neacșu cere sancționarea strategului USR: „Cristian Ghinea trebuie oprit exact cum oprești ultimul bădăran, făcându-l să plătească”
Conform lui Toni Neacșu, Ghinea nu poate fi oprit prin comunicate ale CSM, ci, așa cum acționezi cu „ultimul bădăran care te agresează verbal în public”, „cu legea în mână și făcându-l să plătească”.
„Comunicatele CSM sunt ridicole, pentru că instrumentul legal pe care îl au de a apăra reputația profesională sau independența procurorilor nu se potrivește pentru înjurături, obscenități sau excese psihotice de limbaj.
Cristian Ghinea trebuie oprit exact cum oprești ultimul bădăran care te agresează verbal în public, adică cu legea în mână și făcându-l să plătească”, a explicat Adrian Toni Neacșu.
Procurorii au dreptul să ceară instanțelor despăgubiri
„Orice cetățean, iar procurorii sunt și ei cetățeni, are dreptul în țara asta să ceară instanțelor de judecată despăgubiri pentru orice acțiune care îi aduce atingere demnității (adică împotriva înjurăturilor), poate cere oprirea acestor acțiuni sau chiar ștergerea din spațiul public a tuturor acestor manifestări. Legea prevede proceduri rapide de intervenție în astfel de situații și reglementează măsuri extrem de eficiente.
Plata despăgubirilor din buzunarul lui pentru fiecare înjurătură împroșcată nominal în public, eliminarea conținutului video pe care l-a produs deja pe canalul lui Youtube și motivul real pentru care se agită atât, și interzicerea continuării comportamentului agresiv verbal, sub sancțiunea unor amenzi aspre, îl vor opri cu siguranță”, a mai scris, pe Facebook, Neacu.
„Înjură pentru publicitate, măcar să-l coste scump publicitatea pe care CSM i-o asigură gratuit”
Toni Neacșu este de părere că Ghinea înjură pentru publicitatea pe care CSM i-o asigură gratuit.
„Înjură pentru publicitate, măcar să-l coste scump publicitatea pe care CSM i-o asigură gratuit.
Și, bineînțeles, proferarea de înjurături imunde în public, de expresii jignitoare sau vulgare, constituie, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea 61/199, contravenție, sancționată cu amendă de la 200 la 1.000 lei. Prea puțin. Poliția poate fi sesizată sau se auto-sesizează. Senatorul cu gura spurcată nu beneficiază de imunitate parlamentară pentru așa ceva.
Rețelele sociale constituie spațiu public (ICCJ, 2014), iar responsabilitatea juridică pentru comportamentul verbal este exact aceeași ca cea pentru purtarea pe stradă, printre oameni.
Chiar foarte recent (2026, Miladze v. Georgia) CEDO a confirmat că nu se aduce atingere în nici un fel drepturilor omului prin aplicarea unor amenzi sau sancțiuni pentru comportament injurios pe rețelele sociale”, își încheie Toni Neacșu postarea.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .