Sindicatul „MIPE Normalitate”, care reprezintă peste 1.400 de angajați din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și din Organismul Intermediar POCU din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, critică prevederile noii Legi a salarizării referitoare la personalul care gestionează fonduri europene. Sindicaliștii susțin că proiectul poate genera noi inechități și diminuări de venituri și îl acuză pe ministrul Dragoș Pîslaru că nu își respectă angajamentele privind corectarea diferențelor salariale.
Sindicatul „MIPE Normalitate” contestă forma actuală a proiectului noii Legi a salarizării și avertizează că modificările propuse pentru personalul implicat în gestionarea fondurilor europene riscă să accentueze problemele existente, în loc să le rezolve.
Sindicaliștii susțin că veniturile acestor angajați au fost deja reduse cu aproximativ 30% în 2025, iar o nouă deteriorare a condițiilor salariale poate determina specialiștii cu experiență să părăsească administrația pentru mediul privat.
În plus, sindicatul argumentează că, pentru personalul ale cărui cheltuieli salariale sunt eligibile și rambursabile prin programele de asistență tehnică, diminuarea veniturilor nu ar produce economii la bugetul de stat.
Sindicaliștii, mesaj pentru Dragoș Pîslaru: „Una spuneţi şi alta faceţi”
Criticile îl vizează direct pe ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, despre care sindicaliștii afirmă că și-a asumat anterior corectarea inechităților.
„Domnule ministru Pîslaru, una spuneţi şi alta faceţi. Legea care trebuia să aducă echitate şi uniformizare produce noi inechităţi şi discriminări. V-aţi angajat public să susţineţi profesioniştii care gestionează fondurile europene. Aţi recunoscut inechităţile. Aţi promis, verbal şi în scris, că le veţi corecta. Noua Lege a salarizării arată contrariul”, susţin sindicaliştii într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Una dintre principalele nemulțumiri privește articolul 16 alineatul (5) din proiect. Sindicatul susține că prevederea extinde posibilitatea acordării aceluiași spor către categorii de personal care nu gestionează efectiv fonduri europene, iar aceste drepturi ar urma să fie finanțate inclusiv din fonduri publice naționale.
„Nu contestăm dreptul altor categorii de personal la o salarizare corespunzătoare. Contestăm extinderea unui mecanism salarial construit pentru specificul gestionării fondurilor europene, în timp ce tocmai celor care gestionează efectiv aceste fonduri le este fragilizată protecţia salarială”, precizează sindicaliştii.
Dispută și în privința angajaților OIR
O altă problemă semnalată privește personalul Organismelor Intermediare Regionale pentru Programe Europene Capital Uman (OIR PECU).
Sindicatul avertizează că acești angajați riscă să rămână încadrați inferior în grila de salarizare și să înregistreze diminuări ale veniturilor, deși desfășoară activități comparabile cu cele ale structurilor MIPE care gestionează fondurile europene.
Potrivit organizației sindicale, Dragoș Pîslaru s-ar fi angajat public să susțină încadrarea OIR POCU în grila administrației publice centrale.
Sindicatul invocă și o adresă a MIPE din 7 august 2026, prin care ministerul ar fi susținut corectarea încadrării și ar fi arătat că soluția propusă are un impact bugetar favorabil, deoarece cheltuielile salariale sunt eligibile și rambursabile prin Programul Asistență Tehnică 2021-2027.
Avertisment: România riscă să piardă specialiștii care gestionează fondurile UE
Sindicatul avertizează că efectele nu s-ar limita la veniturile angajaților, ci ar putea afecta capacitatea administrației de a gestiona și absorbi fondurile europene.
Potrivit organizației, unii dintre specialiști gestionează zeci sau chiar sute de proiecte, cu termene stricte, controale și audituri și cu răspunderi administrative și patrimoniale importante.
„Nu puteţi cere absorbţie mai mare, termene mai scurte şi rezultate mai bune în timp ce pierdeţi oamenii care trebuie să producă aceste rezultate”, susţine preşedintele Sindicatului „MIPE Normalitate”, Carmen-Elena Maican.
Sindicaliștii avertizează și asupra riscului ca statul să piardă expertiza acumulată în administrație și să ajungă ulterior să cumpere servicii similare de la firme private de consultanță.
Organizația reclamă, în același timp, deficitul de personal, volumul ridicat de muncă și responsabilitățile angajaților. Potrivit sindicatului, există inclusiv cazuri în care specialiștii efectuează vizite de monitorizare pe șantiere fără echipamentul individual de protecție corespunzător.
Ce modificări cere Sindicatul „MIPE Normalitate”
Sindicatul solicită eliminarea articolului 16 alineatele (5) și (6) din proiect și menținerea majorării acordate pentru gestionarea fondurilor europene în salariul de bază, în locul transformării acesteia într-un spor variabil.
Organizația mai cere garanții că noua Lege a salarizării nu va genera alte diminuări ale veniturilor personalului care gestionează fonduri europene, precum și corectarea încadrării personalului OIR, în conformitate cu angajamentul pe care sindicaliștii susțin că și l-a asumat ministrul și cu poziția oficială exprimată anterior de MIPE.
Sindicatul solicită și instituirea unui sistem salarial care să permită păstrarea specialiștilor în administrație și să reflecte responsabilitatea și complexitatea activității de gestionare a fondurilor europene.
În final, organizația sindicală îi transmite un nou mesaj ministrului Dragoș Pîslaru:
„Rezultatele cu care vă lăudaţi sunt rezultatele acestor oameni. Nu puteţi cere miliarde de euro atrase şi gestionate pentru România, iar oamenilor care fac posibil acest lucru să le oferiţi promisiuni încălcate, venituri diminuate şi noi umilinţe. Păstrarea profesioniştilor care gestionează fondurile europene nu este doar o problemă salarială. Este o investiţie în capacitatea României de a atrage bani europeni, de a-i transforma în investiţii şi de a se redresa economic”, a mai transmis Sindicatul „MIPE Normalitate”.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .