Acasă Cultură Dirijorul Cristian Măcelaru: 'Dacă la sfârşitul concursului vom descoperi mari talente, ne-am...

Dirijorul Cristian Măcelaru: 'Dacă la sfârşitul concursului vom descoperi mari talente, ne-am îndeplinit una din misiuni'

0



Concursul Internaţional George Enescu este unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din Europa şi un reper pentru afirmarea noilor generaţii de interpreţi, a transmis preşedintele Nicuşor Dan într-un mesaj citit de Diana Punga, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Agerpres.

Mesajul a fost transmis cu ocazia conferinţei dedicate deschiderii celei de-a XX-a ediţii a Concursului Internaţional George Enescu, care se va desfăşura în perioada 23 august – 19 septembrie.

„Prin tradiţia, prestigiul şi exigenţa ta artistică, concursul continuă să descopere şi să promoveze talente care vor modela viitorul scenei muzicale din întreaga lume. Moştenirea cu George Enescu depăşeşte graniţele creaţiei muzicale. Ea exprimă o viziune despre cultură, ca spaţiu al dialogului, al libertăţii de expresie şi al întâlnirii dintre oameni. Convingerea marelui compozitor că muzica poate apropia suflete şi construi punţi între culturi rămâne la fel de actuală şi inspiră an de an tineri artişti din întreaga lume să îşi urmeze vocaţia cu pasiune şi responsabilitate. Cu pasiune, pentru că muzica presupune mai mult decât corectitudinea interpretării unei mari compoziţii, ea cere o profunzime care să redea sensuri şi nuanţele opere. Cu responsabilitate, pentru că muzica are puterea de a crea emoţii de a modela convingeri şi de a fermeca prin frumuseţea ei. Astăzi când ne confruntăm cu provocările epocii digitale, arta îşi dovedeşte încă o dată capacitatea de a uni, de a inspira şi de a reda încredere în valorile democratice care stau la baza societăţii noastre”, a transmis preşedintele Nicuşor Dan.

Consilierul de stat i-a înmânat lui Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, diploma care marchează acordarea înaltului patronaj al preşedintelui României pentru ediţia din 2026 a concursului.

Directorul artistic al festivalului a amintit că tema celei de-a XX-a ediţii a Concursului George Enescu este „În căutarea excelenţei”, „pentru că excelenţa nu este un punct la care ajungem, nu este un premiu pe care-l primim”.

„Ce poate să fie excelenţa în muzică? Nu poate să fie o performanţă care să primească o notă absolută, ci excelenţa în muzică vorbeşte despre un drum care trebuie parcurs într-un anumit mod, aşa cum îl parcurgea Enescu în sine, un drum de artist pe care-l parcurgem cu generozitate, cu intensitate, dar în acelaşi timp şi cu modestie şi cu acceptarea faptului că cu cât cunoaştem mai mult, cu atât va trebui să cunoaştem şi mai mult pentru a putea crea acea lume, acel univers extraordinar împrejurul nostru care ne inspiră pe toţi către o excelenţă în ceea ce facem. De aceea, tema concursului din acest an, ‘În căutarea excelenţei’, este atât de importantă şi personală pentru mine, iar Enescu ca artist complet rămâne nu numai frontispiciul şi numele concursului, dar rămâne de fapt modelul artistului pe care încercăm să-l arătăm. (…) Excelenţa nu este un punct în care ajungi, excelenţa este felul în care îţi continui drumul”, a afirmat Cristian Măcelaru.

El a precizat că, pentru ediţia din acest an, perspectiva asupra competiţiei a fost schimbată, accentul fiind pus mai mult pe evoluţia fiecărui concurent şi pe parcursul său artistic, atât în timpul concursului, cât şi după încheierea acestuia.

Măcelaru a menţionat că juriile celor patru secţiuni sunt formate din personalităţi cu cariere internaţionale importante: Mihaela Martin la vioară, Arto Noras la violoncel, Lilya Zilberstein la pian şi Zygmunt Krauze la compoziţie.

Cristian Măcelaru a prezentat şi noua idee implementată pentru semifinalele concursului.

„În semifinala concursului am decis să adăugăm un nou fel de a asculta competitorii, această idee de playconduct. Ce înseamnă acest lucru? Fiecare candidat va repeta cu o orchestră de cameră, fără dirijor, şi va cânta şi dirija în acelaşi timp, pentru că un artist complet, cum era şi Enescu, care dirija de la vioară, e necesar să aibă o înţelegere completă a muzicii ce se întâmplă în jurul partiturii pe care o interpretează. De aceea este un lucru care se cere tot mai mult în secolul XXI şi va arăta, desigur, maturitatea celor care ajung în semifinală şi cum vor reuşi să conducă şi orchestra”, a spus Măcelaru.

Directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu a încheiat afirmând că, dacă la sfârşitul concursului din acel an vor fi descoperite mari talente, una dintre misiunile evenimentului va fi fost îndeplinită, „dar dacă aceşti tineri care vor pleca de aici şi mai curioşi, mai conştienţi de cine sunt ca artişti, mai deschişi către ceilalţi, şi cu dorinţa de a continua să se depăşească, atunci concursul într-adevăr şi-a îndeplinit misiunea profundă”.

Managerul Artexim şi directorul executiv al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, Cristina Uruc, a anunţat că pentru ediţia din acest an au fost înregistrate 819 candidaturi din 58 de ţări, atât pentru secţiunile instrumentale, cât şi pentru programele de masterclass-uri. Dintre acestea, 756 de candidaturi au fost înscrise la secţiunile de vioară, violoncel, pian şi compoziţie, iar 63 pentru masterclass-urile de dirijat, interpretare şi compoziţie.

Prezent la eveniment, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a afirmat că Festivalul Enescu „înseamnă enorm pentru Bucureşti”.

„În primul rând, ce reuşeşte să facă festivalul pentru Bucureşti este să-i dea un brand. Brandul nostru cultural nu este foarte puternic, o să lucrăm la acest lucru, dar prin existenţa festivalului nu doar că pune lumea culturală în muzica clasică pe harta mondială, dar şi creează o efervescenţă foarte bună a artiştilor din Bucureşti şi îi coalizează şi îi aduce împreună, ceea ce înseamnă foarte, foarte mult. (…) Nu putem decât să fim recunoscători că există acest festival, este un festival matur, un festival de tradiţie, un festival consacrat care pe noi ne obligă”, a transmis primarul Capitalei.

Mesajul ministrului interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a fost transmis de consilierul acestuia, Irina Radu.

„Valoarea unui eveniment este construită din multe componente, pe lângă numărul anilor, pe lângă felul în care evenimentul a crescut în timp. Valoarea unui eveniment stă în numărul celor care participă, spectatori, concurenţi, precum şi în numărul celor care urmăresc concertele online, la televizor sau live”, a transmis András István Demeter.

La final, Irina Radu i-a înmânat lui Zygmunt Krauze, preşedintele juriului la secţiunea Compoziţie, „Medalia George Enescu”, pentru contribuţia sa deosebită la Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.

Zygmunt Krauze a mulţumit pentru distincţie şi a spus că este mândru că face parte de mai mulţi ani din concursul Enescu.

„Admir această muncă pe care o face maestrul Măcelaru şi aş spune că este un exemplu pentru cum să promovezi un artist în ţară şi lume. Şi George Enescu este unul dintre cei care merită să fie protejat şi promovat, şi sunt bucuros că sunt parte din această muncă. Mulţumesc foarte mult pentru distincţie”, a spus Zygmunt Krauze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .