Descoperire uriașă în lupta cu obezitatea și diabetul: Varianta genetică rară care reduce cu 60% riscul bolilor cardiometabolice

O variantă genetică rară ar putea explica de ce unele persoane sunt protejate în mod natural în fața obezității, diabetului de tip 2 și afecțiunilor cardiovasculare. O analiză realizată pe mai mult de un milion de oameni a asociat modificarea genei FNIP1 cu mai puțină grăsime corporală și hepatică, valori mai mici ale glicemiei și un risc cu aproximativ 60% mai redus de boli cardiometabolice.

Descoperirea ar putea deschide o nouă direcție în dezvoltarea tratamentelor pentru bolile metabolice, însă cercetătorii avertizează că rezultatele se află într-o etapă incipientă și că mecanismul nu a fost testat ca tratament la oameni. Cercetarea a fost publicată în revista Nature.

Varianta genetică rară care pare să ofere protecție

Obezitatea, diabetul zaharat de tip 2 și bolile cardiovasculare sunt influențate puternic de felul în care organismul folosește și depozitează zaharurile și grăsimile.

Atunci când metabolismul energetic este perturbat, pot apărea acumularea excesivă de grăsime, rezistența la insulină și creșterea glicemiei.

Un risc cardiometabolic mai ridicat este asociat în special cu grăsimea acumulată în jurul organelor și la nivelul ficatului.

Există însă persoane care par să beneficieze de o protecție naturală împotriva acestor modificări, chiar și atunci când sunt expuse unor factori de risc legați de alimentație.

Analizând informațiile genetice și medicale ale unui număr foarte mare de persoane, cercetătorii au descoperit o variantă rară a genei FNIP1.

Aceasta a fost asociată cu o cantitate mai mică de grăsime corporală, glicemie redusă și mai puțină grăsime acumulată în ficat.

Mai important, persoanele purtătoare prezentau o probabilitate cu aproximativ 60% mai mică de a dezvolta boli cardiometabolice.

Doar o persoană din aproximativ 7.000 are această variantă

FNIP1 conține instrucțiunile pentru producerea unei proteine care participă la controlul consumului de energie al celulelor. În mod normal, proteina acționează ca o „frână”, limitând cantitatea de energie consumată la nivel celular.

Varianta genetică descoperită inactivează una dintre cele două copii ale genei FNIP1, diminuând astfel acest mecanism de limitare a consumului energetic.

Modificarea este însă rară. Potrivit cercetării, aproximativ o persoană din 7.000 este purtătoare.

Analizele au arătat că aceste persoane au, în general, o greutate și un procent de grăsime corporală mai mici. Totodată, au fost observate valori reduse ale trigliceridelor și colesterolului LDL, cunoscut drept colesterolul „rău”.

Și distribuția grăsimii în organism s-a dovedit mai favorabilă. Purtătorii variantei genetice aveau niveluri mai mici ale glicemiei și considerabil mai puțină grăsime acumulată în ficat.

Peste un milion de oameni, incluși în cercetare

Studiul a folosit date genetice și medicale provenite de la 1.032.116 persoane, reunite din 11 grupuri de cercetare din America de Nord, Europa și Asia.

Oamenii de știință au analizat exomul, partea care reprezintă aproximativ 1% din ADN, dar care cuprinde majoritatea instrucțiunilor folosite pentru producerea proteinelor.

Cercetătorii au urmărit în special variantele genetice asociate raportului dintre trigliceride și colesterolul HDL. Acesta din urmă este cunoscut drept colesterolul „bun”, deoarece contribuie la transportarea colesterolului din sânge către ficat, de unde poate fi eliminat.

Un raport ridicat între trigliceride și HDL este asociat cu excesul de grăsime corporală, acumularea acesteia în jurul organelor, hipertensiunea arterială și rezistența la insulină. Aceasta din urmă apare atunci când celulele nu mai răspund suficient la hormonul care facilitează trecerea glucozei din sânge în țesuturi.

În urma analizei au fost identificate 59 de gene implicate în reglarea consumului de energie, depozitarea grăsimilor și alte mecanisme metabolice.

Aproape toate sunt active în ficat și în țesutul adipos, iar 23 dintre ele reprezintă deja ținte pentru medicamente aprobate sau pentru tratamente aflate în studii clinice.

FNIP1 a atras însă atenția cercetătorilor prin efectele asociate variantei genetice rare.

Pentru a înțelege mai bine mecanismul, oamenii de știință au redus activitatea genei în celule hepatice umane cultivate în laborator.

În urma intervenției, celulele au activat gene implicate în descompunerea grăsimilor, dar și în eliminarea componentelor celulare deteriorate sau care nu mai sunt necesare.

Ce s-a întâmplat în testele efectuate pe șoareci

Mecanismul a fost verificat ulterior și pe animale. Cercetătorii au inactivat aceeași cale biologică în ficatul unor șoareci, după care animalele au fost hrănite, timp de până la 30 de săptămâni, cu o dietă bogată în zahăr și grăsimi.

Comparativ cu șoarecii la care mecanismul genetic a rămas activ, animalele din primul grup au acumulat mai puțină greutate și o cantitate mai redusă de grăsime în ficat.

Rezultatele sugerează că diminuarea activității FNIP1 ar putea reproduce, cel puțin parțial, protecția metabolică întâlnită în mod natural la persoanele care poartă varianta genetică.

În aceste condiții, gena ar putea reprezenta în viitor o țintă pentru dezvoltarea unor terapii împotriva obezității, diabetului și bolilor cardiovasculare.

Cercetătorii avertizează: Nu există încă un tratament pentru oameni

Descoperirea nu înseamnă însă că blocarea FNIP1 poate fi deja folosită în tratamentul pacienților. Cercetarea nu a evaluat o asemenea terapie la oameni, iar rezultatele obținute în laborator și pe animale nu demonstrează că intervenția ar produce aceleași efecte în organismul uman sau că ar fi sigură.

Sunt necesare studii suplimentare pentru a determina ce consecințe ar avea modificarea acestei căi biologice asupra întregului organism.

Cercetarea publicată în Nature arată însă cum variante genetice extrem de rare pot scoate la iveală mecanisme naturale prin care organismul se protejează împotriva tulburărilor metabolice.

Înțelegerea și reproducerea acestor mecanisme ar putea contribui în viitor la apariția unor noi terapii, chiar dacă aplicarea clinică se află, deocamdată, într-un stadiu timpuriu.