Acasă Actualitate Pompierii militari se luptă încă să stingă incendiul puternic izbucnit la o...

Pompierii militari se luptă încă să stingă incendiul puternic izbucnit la o hală de sortare a deşeurilor. Autospecialele pompierilor, alimentate cu apă dintr-un pârâu aflat la trei kilometri depărtare / FOTO

0


Intervenţia pompierilor militari pentru stingerea incendiului izbucnit duminică după-amiază la hala de sortare a deşeurilor din localitatea Leţ, judeţul Covasna, a continuat pe tot parcursul nopţii, iar operaţiunea de lichidare a focarelor va fi de durată, date fiind cantitatea şi natura materialelor afectate de incendiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, pentru asigurarea apei necesare stingerii focului, autospecialele pompierilor sunt alimentate dintr-un pârâu aflat la aproximativ trei kilometri de locul intervenţiei. În perioada următoare, vor putea fi folosiţi şi hidranţii exteriori, conectaţi la rezerva de apă a operatorului economic.

ISU Covasna informează, luni dimineaţă, că pompierii acţionează în continuare pentru lichidarea focarelor existente, incendiul izbucnit în ziua precedentă la o hală de sortare a deşeurilor neextinzându-se la alte obiective.

„La faţa locului sunt mobilizate în continuare cinci autospeciale de stingere, dintre care trei din cadrul ISU Covasna şi două din cadrul ISU Braşov, două autospeciale pentru muncă operativă, precum şi un echipaj SMURD. Pe timpul nopţii, s-a realizat şi schimbul efectivelor angrenate în misiune, pentru asigurarea continuităţii intervenţiei”, precizează sursa citată.

Potrivit sursei citate, pentru asigurarea necesarului de apă, alimentarea autospecialelor se realizează în prezent dintr-un pârâu aflat la aproximativ 3 kilometri de locul intervenţiei. În perioada următoare, pentru alimentare vor putea fi utilizaţi şi hidranţii exteriori, conectaţi la rezerva de apă a operatorului economic.

„Având în vedere cantitatea şi natura materialelor afectate de incendiu, operaţiunea de lichidare va fi de durată”, mai arată sursa citată.

Incendiul puternic a izbucnit, duminică după-amiază, la hala de sortare a deşeurilor din satul Leţ, judeţul Covasna, iar focul cuprinsese întreaga hală, pe 1.000 de metri pătraţi. Flăcările s-au extins la deşeuri depozitate în exterior, cu degajări mari de fum, care însă nu au afectat traficul rutier. Incendiul a fost semnalat prin mai multe apeluri primite de la şoferii care tranzitau zona.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .