Acasă Știri externe Trump dă ordin Pentagonului și reduce exercițiile militare cu Coreea de Sud....

Trump dă ordin Pentagonului și reduce exercițiile militare cu Coreea de Sud. Șeful statului american a publicat o fotografie în care apare alături de liderul nord-coreean Kim Jong Un

0


Donald Trump a cerut Pentagonului să reducă substanțial amploarea exercițiilor militare comune programate cu Coreea de Sud, într-o nouă mișcare prin care președintele american încearcă să diminueze tensiunile cu Phenianul. Decizia vine după ce Trump a susținut că Seulul a refuzat să contribuie la denuclearizarea Iranului.

Trump: Coreea de Nord „nu a reprezentat o amenințare”

Președintele SUA și-a anunțat decizia printr-o postare pe rețelele sociale, cu puțin timp înaintea începerii manevrelor militare.

Trump a criticat costurile exercițiilor și a susținut că acestea „transmit un semnal complet nepotrivit și ostil” Coreei de Nord. În același timp, liderul de la Casa Albă a afirmat că Phenianul „nu a reprezentat o amenințare și a fost respectuoasă” în perioada în care el a condus Statele Unite.

Pentru că pregătirile sunt deja într-un stadiu avansat, președintele american nu a cerut anularea completă a manevrelor.

„Prin urmare, și pe baza faptului că este prea târziu pentru a le anula, i-am cerut secretarului pentru Război, Pete Hegseth, să reducă substanțial amploarea exercițiilor militare comune!”, a scris Trump, potrivit AP.

18.000 de militari sud-coreeni, implicați în exerciții

Manevrele sunt programate să dureze 11 zile și implică 18.000 de militari sud-coreeni. Exercițiile au fost concepute pentru creșterea nivelului de pregătire în eventualitatea unor amenințări venite din partea Coreei de Nord.

Planurile inițiale prevedeau ca militarii americani și sud-coreeni să desfășoare operațiuni comune în mai multe scenarii complexe.

Potrivit armatei americane, programul includea inclusiv un exercițiu cu muniție reală pentru verificarea capacității celor două forțe de a identifica și lovi cu precizie ținte, precum și operațiuni de manevră, traversarea unei ape și distribuirea echipamentelor militare depozitate anterior.

Trump, mesaj pentru Kim Jong Un înaintea deciziei

Cu numai o zi înainte de anunțul privind reducerea exercițiilor, Donald Trump a publicat o fotografie în care apare alături de liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Președintele american a afirmat că cei doi se înțeleg foarte bine „în ciuda expresiei neprietenoase din această fotografie”.

Phenianul a criticat însă manevrele americano-sud-coreene. Ministerul de Externe nord-coreean a descris antrenamentele drept „o repetiție pentru un război agresiv”, susținând că acestea provoacă un nou nivel de instabilitate în regiune.

Trump încearcă să redeschidă dialogul cu Phenianul

În timpul primului său mandat la Casa Albă, Donald Trump s-a întâlnit de trei ori cu Kim Jong Un pentru discuții privind programul nuclear nord-coreean. Ultima întâlnire dintre cei doi a avut loc în 2019.

După revenirea la conducerea Statelor Unite, Trump și-a manifestat interesul pentru reluarea dialogului cu liderul de la Phenian.

Actuala decizie nu reprezintă prima tentativă a lui Trump de a limita exercițiile militare comune cu Coreea de Sud. Și în primul mandat, liderul american a provocat surprindere după ce a catalogat asemenea manevre drept „provocatoare”.

În 2018, după întâlnirea cu Kim Jong Un de la Singapore, Trump anunța intenția de a opri exercițiile și invoca inclusiv costurile acestora.

„Vom opri exercițiile militare, ceea ce ne va economisi o sumă enormă de bani, cu excepția cazului în care și până când vom vedea că viitoarele negocieri nu decurg așa cum ar trebui”, le-a declarat Trump reporterilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .