Acasă Sănătate SUA interzic tratamentele de afirmare a genului pentru minorii cu venituri reduse

SUA interzic tratamentele de afirmare a genului pentru minorii cu venituri reduse

0



Două fonduri federale importante din SUA nu vor mai putea finanţa medicamentele de blocare a pubertăţii, terapia hormonală şi intervenţiile chirurgicale pentru tratarea problemelor legate de identitatea sexuală a minorilor, ceea ce va îngreuna accesul la astfel de tratamente la nivel naţional, informează marţi agenţia Reuters.

Administraţia din subordinea preşedintelui Donald Trump a finalizat o reglementare în acest sens care urmează să fie publicată joi şi să intre în vigoare în octombrie; sunt vizate programul de asistenţă socială de sănătate Medicaid şi CHIP (Children’s Health Insurance Program), programul de asigurare medicală pentru copii, care acoperă împreună problemele de sănătate pentru 35,5 milioane de copii americani.

Tratamentele pediatrice de gen sunt disponibile în clinici de specialitate din SUA de circa un deceniu, dar guvernul de la Washington nu mai este dispus să contribuie la finanţare pentru minorii sub 18 ani prin Medicaid, respectiv sub 19 ani prin CHIP, potrivit Agerpres.

Motivul oficial al deciziei este că beneficiile şi riscurile de afecţiuni ireversibile sunt insuficient dovedite.

Procedurile nu sunt interzise, ci doar nu mai sunt subvenţionate, de aceea impactul este în primul rând pentru copiii cu venituri reduse.

Este una din cele mai ample măsuri guvernamentale care restricţionează până acum asistenţa medicală pentru transsexuali, în cadrul unor reduceri mai ample ale drepturilor transsexualilor prin eliminarea protecţiei legale în forţele armate, în domeniul medical, în educaţie şi la locul de muncă.

„Prin tăierea fondurilor federale pentru aceste proceduri de respingere a sexului, urmăm ştiinţa, economisim banii contribuabililor şi – cel mai important – protejăm copiii de posibile afecţiuni ireversibile”, a declarat într-un comunicat administratorul Centrelor pentru Servicii Medicare (programul federal de asigurări de sănătate – n. red) şi Medicaid (CMS), medicul Mehmet Oz.

CMS estimează economii de circa 235 de milioane de dolari în următorii zece ani, din care 138 de milioane din fonduri federale şi 97 de milioane din bugetele statelor. Statele care refuză să elimine acoperirea cheltuielilor trebuie să suporte integral costurile.

Preşedintele Trump şi-a arogat meritul pentru noile măsuri într-un mesaj în reţeaua sa Truth Social, afirmând că i-a cerut lui Oz să sisteze finanţarea pentru „operaţii şi practici barbare” asupra minorilor şi cerându-le alegătorilor „să ţină minte” acest lucru la alegerile parlamentare parţiale din noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidenţial.

Două asociaţii profesionale medicale importante, Academia Americană de Pediatrie şi Asociaţia Medicală Americană, sunt de părere că astfel de decizii ar trebui să fie luate de copii, părinţi şi profesioniştii din domeniul medical.

Date medicale din SUA analizate pentru Reuters de compania informatică Komomod Health arată că din 2017 până în 2021 au fost diagnosticaţi cu probleme de identitate sexuală peste 121.000 de copii şi adolescenţi cu vârste între 6 şi 18 ani, iar 17.683 din aceştia au început tratamente de blocare a pubertăţii, terapii hormonale sau ambele proceduri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .