Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, spune că o eventuală ieșire de la guvernare anul viitor nu ar însemna sfârșitul lumii. Ea afirmă că nu a fost „făcută ministră” de Dumnezeu, de mama sau de tatăl său „de când s-a născut”.
Întrebată, în cadrul podcastului Istori-Știri, moderat de Luzian Mîndruță, dacă va mai fi anul viitor la guvernare, Buzoianu a răspuns că, în cazul în care nu va mai ocupa funcția, „nu se termină viața”.
„Dacă o să mai fim. Dacă nu o să mai fim, nu se termină viața. Dumnezeu, mama, tata nu m-au făcut ministră de când m-am născut, dar eu cred că lucrurile pe care le-am făcut, o parte dintre ele vor fi foarte greu de dat înapoi. Iar cealaltă parte va fi foarte nepopular pentru cei care vor veni să le dea înapoi”, a spus ministrul interimar al Mediului.
Nu este interesată de reacțiile de pe rețelele sociale
Buzoianu a vorbit și despre sursa energiei care o ajută să continue activitatea din minister. Aceasta a afirmat că se raportează la oamenii pe care îi întâlnește în viața de zi cu zi, nu la reacțiile de pe rețelele sociale.
„În primul rând de la oamenii din jurul meu care sunt oameni ultra normali și conectați cumva la România reală. Adică eu nu trăiesc pe conturile cu fermele de boți de pe Facebook și de pe TikTok. Eu trăiesc în viața reală în care mă duc acasă, vorbesc cu prietenii mei, vorbesc cu familia mea, merg pe stradă, vorbesc cu oameni și îmi dau seama că oamenii nu sunt fermele de troli”.
Ministrul spune că oamenii nemulțumiți de guvern „sunt nervoși nu pentru că au ceva personal cu cineva anume din guvern, ci pentru că vor să le fie rezolvate niște probleme. O parte dintre ele pot fi rezolvate”.
Ea a dat ca exemplu lupta împotriva exploatărilor ilegale din balastiere, susținând că, atunci când a ajuns la Ministerul Mediului, „nu era nimeni. Toți erau speriați să nu care cumva să deranjăm niște oameni care sunt toți conectați politic (…) Păi n-au vrut ei să supere toți baronii locali”.
„Este enorm de multă muncă împotriva unor instituții care s-au obișnuit până acum toată lumea să întoarcă ochii, să nu facă nimic în direcția corectă. S-au obișnuit să meargă lucrurile așa. Mafia balastierelor. Păi nu exista subiectul cu balastierele”, a declarat ministrul interimar.
Despre moțiunile depuse împotriva sa
Buzoianu a amintit și de cele trei moțiuni depuse împotriva sa. „Una dintre moțiuni a și trecut”, a spus ministrul interimar.
„Eu îmi amintesc cum oamenii se organizau să iasă la protest dacă eu urma să fiu demisă. Și asta e un lucru, cumva te face să te gândești așa. Un om care nu te-a întâlnit, un om care e străin față de tine, dar care a văzut ce ai făcut, care are atât de multă încredere în tine, încât s-ar organiza să iasă, să protesteze, să te susțină, pentru că este convins că ce ai făcut tu e bun. Cum să nu-ți dea energia asta?”, a subliniat Buzoianu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .