Crin Antonescu îl critică dur pe Radu Miruță pentru modul în care ministrul a prezentat intervențiile de pe Dunăre menite să prelungească funcționarea Unității 2 de la Cernavodă.
Fostul președinte al PNL susține că Miruță „s-a lăcomit la imagine”
Fostul președinte al PNL susține că Miruță „s-a lăcomit la imagine” și că a încercat să transforme rezultatul intervențiilor într-un câștig de imagine pentru el și pentru Guvern.
Crin Antonescu l-a acuzat pe Radu Miruță că a pus prea mult accent pe imagine și pe promovarea publică a intervențiilor de pe Dunăre. Antonescu susține că Radu Miruță a încercat să transforme un succes punctual într-un câștig de imagine pentru el și pentru Guvern.
„Asta e partea comică a lucrurilor: râzi când râzi, după aceea nu-ți mai vine să râzi. Totuși, excesul de dorință de a face imagine pe lucruri mici, excesul de a apărea în poze, excesul de a-și asuma, chipurile, ca guvern sau, mă rog, și individual, în cazul lui Miruță, un eventual succes în afacerea asta cu reactorul sunt comice. (…) Noi facem zile întregi tămbălău mediatic în legătură cu o stâncă, cu un dâmb.
A venit un dâmb care a dat peste cap totul. Miruță s-a lăcomit la imagine, fiind convins că, după ce descarcă și barjele, conjugat cu vitejeasca doborâre a unei drone, succesul de imagine va fi colosal. E vorba, totuși, de tot Guvernul”, a susținut fostul președinte al PNL, Crin Antonescu la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”.
Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită joi, 13 august
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, declara, în cadrul unei conferințe de presă, că Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită joi, 13 august. El susține că investițiile făcute pentru creșterea debitului Dunării au fost recuperate într-o singură zi de funcționare a reactorului. De altfel, în declarațiile sale, transformă marele eșec al Guvernului într-un „succes parțial” și dă vina pe specialiști.
Ministrul susținea că Apele Române au propus măsuri pentru prelungirea funcționării centralei, în contextul blocării proiectului de la Bala. Intervențiile au inclus dinamitarea unei stânci, dragarea zonei și scufundarea unor barje.
Potrivit lui Radu Miruță, aceste măsuri au prelungit funcționarea Unității 2 cu 2-3 zile.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .