Cererile de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol se vor depune începând din 17 august, alocarea financiară disponibilă fiind de 11 milioane de euro atât pentru creşterea competitivităţii sectorului, cât şi pentru investiţii care contribuie la o producţie de vin mai eficientă şi mai durabilă, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), deschide, începând cu 17 august 2026, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în sectorul vitivinicol, prin intervenţiile IS-V-02 „Investiţii în active corporale şi necorporale” şi IS-V-07 „Investiţii în active corporale şi necorporale menite să sporească durabilitatea producţiei de vin”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Pentru cele două intervenţii este disponibilă o alocare financiară totală de peste 11 milioane de euro, destinată atât creşterii competitivităţii sectorului vitivinicol, cât şi investiţiilor care contribuie la o producţie de vin mai eficientă şi mai durabilă”, se precizează într-un comunicat al instituţiei, potrivit news.ro.
Astfel, pentru investiţii în active (IS-V-02) sunt alocate aproximativ 9,35 milioane de euro. Valoarea maximă a asistenţei financiare acordate pentru un proiect este de 1,5 milioane de euro pentru proiectele de achiziţii complexe şi de 400.000 euro pentru proiectele de achiziţii simple.
Potrivit MADR, intervenţia urmăreşte îmbunătăţirea performanţei întreprinderilor vitivinicole şi adaptarea acestora la cerinţele pieţei, creşterea competitivităţii pe termen lung, precum şi susţinerea investiţiilor care conduc la economii de energie, eficienţă energetică şi procese de producţie sustenabile.
Pentru investiţii în active menite să sporească durabilitatea producţiei de vin (IS-V-07), alocarea este de 1,69 milioane de euro. Valoarea maximă a asistenţei financiare acordate pentru un proiect este de 650.000 euro pentru proiectele de achiziţii complexe şi de 250.000 euro pentru proiectele de achiziţii simple.
„Fondurile sunt orientate către investiţii care sporesc durabilitatea producţiei de vin. Sunt vizate, între altele, îmbunătăţirea utilizării şi gestionării apei, conversia la producţia ecologică, introducerea tehnicilor de producţie integrată, achiziţionarea de echipamente pentru producţia de precizie sau digitalizată, conservarea solului şi creşterea capacităţii acestuia de captare a carbonului. Alocările sunt repartizate distinct: 30% pentru proiectele de achiziţii complexe şi 70% pentru proiectele de achiziţii simple. Finanţarea programelor aprobate se realizează în limita plafonului disponibil pentru anul financiar vizat, în ordinea înregistrării la APIA”, se precizează în comunicat.
Sesiunea se va închide în momentul în care valoarea cererilor de finanţare va atinge pragul de 150% din limitele bugetare stabilite, urmând etapa de evaluare.
Solicitanţii pot transmite cererile de finanţare în perioada 17 august – 19 octombrie 2026, prin sistemul informatic dedicat, potrivit ghidului de utilizare publicat de APIA.
Pentru accesarea Geoportalului viticol este necesară crearea şi aprobarea unui cont de acces. După completarea şi transmiterea cererii de finanţare în Geoportal, solicitantul va depune şi un exemplar al cererii, împreună cu documentele justificative, pe suport hârtie, la Centrul Judeţean APIA sau, după caz, la APIA Municipiul Bucureşti, în raza teritorială în care este implementat programul.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .