Guvernul Republicii Democratice Congo (RDC) a anunţat miercuri că bilanţul focarului de Ebola declarat în estul ţării la 15 mai a crescut la 2.061 de decese, cu 4.449 de cazuri de infectare confirmate, transmite agenţia de presă EFE, conform Agerpres.
Conform celui mai recent buletin informativ publicat de Ministerul Comunicaţiilor din RDC, pe baza datelor colectate până la data de 10 august, rata de mortalitate se situează la 46,3%.
Un număr de 716 pacienţi se află în „izolare sau sunt internaţi în spital”, iar 886 de persoane s-au vindecat, în timp ce rata de monitorizare a contactelor este de 82,7 %.
Transmiterea rămâne activă în provinciile Ituri (epicentrul focarului), Kivu de Nord, Haut-Uele (est) şi Tshopo (centru-nord), în timp ce în Kivu de Sud au trecut 75 de zile fără confirmarea unui nou caz.
Potrivit informaţiilor făcute publice luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), virusul a început să circule în estul RDC în februarie, deşi o cercetare publicată în revista Science la sfârşitul lunii iulie sugera că primele cazuri de infectare ar fi apărut mai devreme, cel puţin în ianuarie.
Epidemia actuală este al doilea focar cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate din istorie şi cel mai mare din punct de vedere al numărului de cazuri de infectare din RDC, depăşind focarul care a avut loc în aceeaşi regiune între 2018 şi 2020, soldat cu 2.299 de decese şi 3.481 de cazuri de infectare.
Aceasta este a şaptesprezecea epidemie care afectează RDC şi are cea mai rapidă creştere a numărului de cazuri de infectare, potrivit OMS.
Cu toate acestea, este încă departe de cea mai gravă epidemie de Ebola din istorie, care a avut loc în Africa de Vest între 2014 şi 2016 şi care a condus la aproximativ 11.000 de decese şi 28.000 de cazuri de infectare.
După declararea epidemiei în Ituri, virusul s-a răspândit în ţara vecină, Uganda, care s-a declarat „liberă de Ebola” la 28 iulie, după ce a înregistrat 20 de cazuri confirmate, inclusiv 15 considerate importate din RDC, dintre care două fatale.
Epidemia este cauzată de tulpina Bundibugyo, a cărei rată de mortalitate variază între 30% şi 50% şi pentru care nu există un vaccin autorizat sau un tratament specific, potrivit OMS.
Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor sau animalelor infectate şi provoacă febră hemoragică severă, vărsături, diaree şi hemoragii interne.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .