Acasă Știri externe VIDEO Presupul profet Simon, care a prezis cutremurele din Venezuela și Columbia,...

VIDEO Presupul profet Simon, care a prezis cutremurele din Venezuela și Columbia, revine cu o profeție terifiantă: Urmează o nouă pandemie și un val uriaș de cutremure la nivel mondial

0



Așa-numitul profet Simón a devenit celebru pe rețelele de socializare pentru că ar fi prezis cutremurele din Venezuela și din Columbia, încă din luna iulie, înainte ca acestea să aibă loc. Presupusul profet susține că omenirea va fi lovită de un val de cutremure în toată America de Sud și de Nord, iar până în decembrie va începe o nouă pandemie.

Simon: Până în decembrie vine pandemia!

”Pregătiți-vă, fraților, că vine pandemia la nivel global”, sună avertismentul lui Simon, care invocă epidemia de Ebola și alte boli care ar putea lovi omenirea.

Presupusul profet avertizase deja că teritoriul columbian urma să fie lovit de un seism de mare intensitate, la fel cum s-a întâmplat în Venezuela, unde președintele Adunării Naționale, Jorge Rodríguez, a raportat 6.301 de persoane decedate în urma fenomenelor seismice.

Avertismente și apeluri adresate poporului columbian

Profetul Simón s-a adresat populației Columbiei și locuitorilor din departamentul Antioquia, punând producerea dezastrelor naturale pe seama unor aspecte spirituale.

„Iar pentru ceea ce urmează după aceea, adică cutremurul care va pune capăt și va distruge multe zone din Columbia, vouă, fraților din Antioquia, columbieni… De ce nu înțelegeți că veți fi măcelăriți precum poporul venezuelean?”, a declarat acesta.

Bărbatul cu barbă albă și părul lung a susținut că mai multe țări vor trece prin seisme de mare amploare în următoarele luni, menționând regiuni precum Puerto Rico, Republica Dominicană, Chile, Peru, Mexic și falia San Andreas din California.

„Vedeți cum suferă și cum vor suferi. Acum, când va veni cutremurul, amintiți-vă că locuințele voastre, clădirile voastre, vor rămâne piatră peste piatră, pentru că nu vreți să înțelegeți că Hristos vine în curând și că, dacă veți continua să trăiți în păcat și nu Îl veți căuta pe Iisus Hristos, vi se va întâmpla ceea ce i s-a întâmplat poporului venezuelean.”

De asemenea, acesta a avertizat cu privire la apariția unor perioade de dificultăți la nivel mondial, indicând producerea unor fenomene astronomice și a unor evenimente fizice pe planetă.

„Amintiți-vă, Iisus Hristos v-a dat copii, iar voi faceți ca acești copii ai voștri să fie pedepsiți din cauza păcatelor voastre. Fraților din Antioquia, columbieni, oameni din întreaga lume, pregătiți-vă, pentru că urmează două luni de mari tragedii, în care mulți dintre voi veți fi pedepsiți, pentru că vine moartea. Pentru întreaga lume. Vine întunericul, vine luna sângerie. Vor fi cele șapte secunde în care nu va exista gravitație, totul se va ridica de la sol, chiar și voi, fraților”, a detaliat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .