Acasă Sănătate Modernizare amplă la Spitalul din Sighetu Marmației: Clădirea va fi extinsă și...

Modernizare amplă la Spitalul din Sighetu Marmației: Clădirea va fi extinsă și va avea o spălătorie separată

0



Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei va fi reabilitat şi extins, iar o nouă clădire va fi construită special pentru spălătoria de rufe, a informat, marţi, primarul Vasile Moldovan.

„Prin proiectul ‘Reducerea riscului infecţiilor nosocomiale în Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei’ au fost realizate lucrări de reabilitare, extindere şi dotare a corpurilor de clădire care găzduiesc pavilioanele C.P.U. şi A.T.I., chirurgie generală, boli infecţioase şi dermato-venerice, pneumologie şi T.B.C., precum şi construirea unei clădiri noi cu destinaţia de spălătorie de rufe”, a spus Vasile Moldovan, potrivit Agerpres.

Conform edilului, proiectul are o valoare de 27.217.260,93 lei cu TVA, din care 20.877.533,84 lei cu TVA reprezintă construcţii şi montaj.

„Dincolo de cifre, această investiţie înseamnă condiţii mai bune şi mai sigure pentru pacienţi, un mediu de lucru îmbunătăţit pentru cadrele medicale şi personalul spitalului şi măsuri concrete pentru reducerea riscului infecţiilor nosocomiale”, a mai spus Vasile Moldovan.

Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei funcţionează în corpuri de clădiri separate care au fost construite în perioada Primului Război Mondial.

În prezent, spitalul se întinde pe o suprafaţă de 73.650 de metri pătraţi, fiind format din 14 pavilioane în care funcţionează 21 de secţii medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .