Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, propune alocarea a peste 4,6 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii principale a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă.
Biroul de presă al Primăriei a anunţat, marţi, că suma este necesară pentru finalizarea lucrărilor, în contextul actualizării costurilor de execuţie şi a creşterii TVA, iar proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, potrivit Agerpres.
Lucrările de modernizare a clădirii principale a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă (Clinicile Noi) au intrat în etapa finală şi vizează creşterea eficienţei energetice a clădirii, reducerea consumului de energie şi implicit a costurilor de funcţionare ale spitalului.
Investiţia include izolarea termică a clădirii, modernizarea sistemelor de încălzire şi climatizare, precum şi instalarea de panouri fotovoltaice, pentru un consum mai redus de energie şi costuri mai mici de funcţionare pe termen lung.
Totodată, proiectul prevede şi montarea a patru staţii de încărcare pentru vehiculele electrice.
După finalizarea lucrărilor, clădirea va trece de la clasa energetică C la clasa A. Astfel, consumul de energie pentru încălzire va scădea cu peste 90%, iar consumul total de energie primară, cu aproape 54%. În acelaşi timp, emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse cu aproape 49%.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .