Acasă Cultură Congresul Mondial de Studii Siriace de la Bucureşti a adoptat un document...

Congresul Mondial de Studii Siriace de la Bucureşti a adoptat un document salutând rolul României în dezvoltarea diplomaţiei culturale

0



Participanţii la cea de-a XIV-a ediţie a Congresului Mondial de Studii Siriace, desfăşurat în această săptămână la Palatul Parlamentului, au adoptat la finalul lucrărilor „Declaraţia de la Bucureşti”, în document fiind salutate rolul României şi contribuţia sa la dezvoltarea unei diplomaţii culturale active.

„La încheierea lucrărilor Congresului Mondial de Studii Siriace (ed. XIV) şi a Conferinţei Internaţionale de Studii Arabe Creştine (ed. XII), organizate de Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii şi Academia Română sub egida Parlamentului României, cei 400 de participanţi din 33 de ţări şi 176 de universităţi prestigioase în întreaga lume au adoptat ‘Declaraţia de la Bucureşti’ privind protecţia şi promovarea patrimoniului siriac şi arab creştin, aflate sub ameninţarea conflictelor din Orientul Mijlociu. Declaraţia recunoaşte rolul României şi contribuţia sa la dezvoltarea unei diplomaţii culturale active”, se afirmă într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de către Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii.

În document se adaugă că într-o perioadă „în care lumea se confruntă cu fragmentări, tensiuni identitare şi pierderea unor repere culturale esenţiale, Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii şi-a reafirmat, prin organizarea acestor evenimente la Bucureşti, misiunea de a promova cercetarea şi dialogul intercultural, de a promova România drept spaţiu al dialogului şi reconcilierii, mediator cultural şi diplomatic, stat care îşi valorifică poziţia geografică şi istorică între Orient şi Occident”.

Declaraţia de la Bucureşti privind protecţia şi promovarea patrimoniului siriac şi creştin arab adoptată în cadrul lucrărilor Congresului Mondial de Studii Siriace (Symposium Syriacum) şi al celei de-a 12-a Conferinţe Internaţionale de Studii Creştine Arabe menţionează că „protejarea patrimoniului siriac şi creştin arab nu este doar o obligaţie faţă de trecut, ci şi o investiţie în viitorul dialogului între popoare, al păcii şi al respectului reciproc”.

În declaraţie se afirmă şi că prin „conservarea patrimoniului cultural se contribuie la consolidarea rezilienţei comunităţilor, la promovarea libertăţii religioase şi la dezvoltarea unei culturi a păcii bazate pe respectul pentru diversitate”.

Totodată, în document se face şi un apel către comunitatea internaţională „să consolideze cooperarea, să acorde prioritate proiectelor comune şi să promoveze cele mai bune practici pentru conservarea patrimoniului cultural în Orientul Mijlociu”.

Evenimentul găzduit de Palatul Parlamentului, organizat pentru prima dată în România de Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii, sub coordonarea dr. Cătălin-Ştefan Popa, director general al Institutului Levant şi cercetător în cadrul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, a avut ca temă centrală „Pacea şi dialogul, premise pentru protejarea patrimoniului material şi spiritual”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .